Şi totuşi noi am avut o copilărie fericită.
Ea ştia multe jocuri, tare multe. "Ăcîna, băcîna, tri cantorî, zahara mahara pomidorî, ăx băx culeacux, ştraus." Lilica latca!!! Fujiţi!!!
Parcă văd un nor de pici lovindu-se pe spate strigînd "latca", alergînd care încotro cu genunchii juliţi, cu cîte-o bucată de pîine în mînă, mucoşi...atît de copii.
Verile noastre erau verzi ca frunza de patlagină, cu boboci, cu capre, cu mîini galbene de nuci. Aveam păduchi. Alergam desculţi prin iarbă, furam păpuşoi, beam apă din fîntîni sau din copita vacii. Mîncam salcîm şi clei de pe coaja copacilor. Iernile noastre erau albe, cu oameni de zăpadă şi săniuţe...cu Moş Crăciuni.
Şi erau atîţia copii pin' drum. Atîta zarva şi plîns în glasul copilăriei noastre... Azi e pustiu în mahala noastră. Copiii nu mai strigă, copiii nu mai plîng, copiii nu mai sunt copiii de altădată..copiii au computere şi viruşi înloc de păduchi.
