Era măcinat pe dinăuntru de ură şi dorinţă de răzbunare. După ce vizionase filmul animat “Mowgli” îşi dorea un singur lucru – să ajungă în Africa, să se răzbune pe acel copil obraznic, crecut ca un animal în pădure. Nici nu era de mirare că ajunsese un tembel, un depravat, derbedeu şi pămpălău. Căci altfel cum putea să-şi explice de ce un nenorocit, un nefericit strâns de sub garduri de animale, ajunsese să-şi bată joc de regele naturii, Shere Khan. Întotdeauna se identificase doar cu cei puternici, iar aici un pirpiriu, un diliu, un nimeni îndrăznise să-şi bată joc de ei, dărâmându-i icoana.
Dar mai întâi, ca un cavaler adevărat, a decis să-l înştiinţeze pe Mowgli vizavi de planurile sale, şi de aceea îi trimitea zilnic în sticle bileţele în care îl informa ce soartă îl aşteaptă când va ajunge în Africa, pentru că i-a distrus imaginea idolului său. Sticlele le arunca să plutească pe râuleţul Criş, care curgea la câţiva paşi de casă, în speranţa că vor ajunge în Oceanul Atlantic sau cel Indian, iar de acolo – pe continentul negru.
Nu mai avea mult de aşteptat până să-şi vadă împlinit visul cu ochii. Dulcele gând al răzbunării îi făcea nopţile suportabile. Îşi imagina cum, odată ajuns în junglele Africii, se repede furios în primul baobab întâlnit în cale, se urcă în el, îl apucă cu ambele mâini pe copilul nesuferit şi-l aruncă cu furie jos. Apoi sare pe el de la 20 de metri înălţime cu ambele picioare, îl pisează şi pasează ca pe o minge de fotbal, apoi, într-un final, sare la gâtul lui, îl înşfacă cu maxilarele puternice şi i-l frânge dintr-o singură muşcătură. Fantasmele aveau, de regulă, acelaşi final – îi apuca leşul însângerat şi fără de viaţă şi îl târa în faţa marelui Shere Khan, după care îşi meşterea o barcă din lemn de bambus cu care plutea până acasă, cu simţul datoriei împlinit.
enervant.wordpress.com