Motto:
Bismarkeri de falsă marcă
Mi-e mi pare cumcă, parcă
Pe voi de răul nemţărimii
Nimeni nu vă mai înţarcă
/ Eminescu, după memorie/

Dintru început: este şi o replică «yankeilor de falsă marcă», ce s-au puiezit nespus pe plai. Dar nu numai. Şi nicidecum nu e vorba de legea clasică, care aparţine, cred eu, lui Hegel, nu «clasicilor». Este vorba despre pozitivismul filosofic, dar şi de cel de toate zilele, care îşi face tot mai mulţi adepţi. Nu e rău, chiar salut trendul!
Dar! Calchierea neadecvată a comportamentului american este nu doar ridicol, ci şi dăunător. Americanul care ne fericeşte cu prezenţa sa este absolut distant. El a venit să-şi rezolve problemele sale, are interesul său. El nu vede în aborigen un partener, nu-l ia în serios. Problemele acestuia nu-l privesc, nu-l ating. De aceea el zice, foarte politicos la toate: yes!, ia! Este pozitiv, adică. Şi pentru el este un pozitivism bun pentru noi unul rău. Fiindcă noi nu putem zice la toatte da. Nu putem construi pînă nu vom demola cîte ceva /în noi înşine în primul rînd/. Noi nu putem deveni americani peste noapte, oricîtă gumă am rumega, orice bluji am îmbrăca /cam la asta se reduce americănismul la noi/.
Ca matematician am fost convertit la atitudinea pozitiv-constructivă prin 1979. Atunci am înţeles un lucru simplu: V. Lenin nu e mare filosof; dar am rămas şi azi la părerea că a fost un mare politician. Este vorba de confruntarea sa cu savanţii vremii, Poincare în primul rînd, pe care l-a şi numit mare fizician , dar filosof mărunt. Adevărul e că reieşind din concepţiile sale filosofice Henry Poincare a rezolvat problemele de criză ale fizicii. El a formulat înaintea lui Einstein teoria restrînsă a relativităţii, de pildă. În matematică este predecesorul intuitivismului. Curent care a încercat să «nege negaţia», să facă matematică fără a nega. M-am molipsit de idee fără a progresa însă. În US intuitivismul era considerat ceva burghez şi matematicienii au găsit un eufemism: constructivismul.
Azi în cunoştinţă de cauză eu afirm: Nu putem nega negaţia!
Nici în matematică, nici în viaţă. Totdeauna vom avea ceva de negat. Şi nu ne rămîne decît să însuşim Arta negării, adică să negăm corect.
Revin la cazul meu concret, unicul lucru ce mă interesează la moment — nu mă tem să recunosc. Este o stare care nu-mi place în societate, o stare care nu-mi convine. Intenţionez s-o neg corect. Nu ştiu însă cum, deocamdată…
Iurie Ţurcanu