Cu riscul de-ai oripila pe admiratorii pătimaşi: chiar şi după citirea Jurnalului, Sebastian înseamnă pentru mine un personaj absent, ambiguu, cineva care ar fi putut fi.
DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Sebastian
Nu am o mare poveste în ce îl priveşte pe Mihail Sebastian, nu a fost unul dintre autorii mei (prejudecata prea soft, prea sentimental persistă). Am citit Jurnalul 1935-1944 ca să scriu recenzia asta - o fi meschin să citeşti o carte ca să scrii despre ea, îmi asum. Am mers la bibliotecă în fiecare zi vreme de o săptămînă, cam aşa. Abia mă mutasem în oraşul ăsta, toate lucrurile-mi stăteau în cutii, iar internetul era luat cu ora într-o sală întunecoasă, lîngă puşti care se dădeau mari pe chat rooms sau în jocuri (îmi închipui eu). Jurnalul m-a captivat, deşi trebuie să recunosc că printre paginile cu amoruri am trecut cu greu. În plus, am avut tot timpul senzaţia că sunt indiscretă, scotocind prin caietele cuiva care a vrut să se vadă din el numai anumite aspecte (cum vrem toţi, de altfel). A, iar veşnicul Europa FM, care se auzea în sala bibliotecii şi zumzăia că totuşi nu suntem la finele anilor 30, nu şi nu, mi-a stricat coborîrea în istorie.
Cu riscul de-ai oripila pe admiratorii pătimaşi: chiar şi după citirea Jurnalului, Sebastian înseamnă pentru mine un personaj absent, ambiguu, cineva care ar fi putut fi.
Cu riscul de-ai oripila pe admiratorii pătimaşi: chiar şi după citirea Jurnalului, Sebastian înseamnă pentru mine un personaj absent, ambiguu, cineva care ar fi putut fi.