După ce am revenit din Moldova la Bucureşti, după ce am rămas interzis aflând că unii din consătenii mei au trecut de la carnea de pui, la cea de câine, soarta a făcut să mănânc nişte chestii chinezeşti. Citiţi ce mi s-a întâmplat şi NU faceţi ca mine…
Eram în cel mai nou mall din oraş, amplasat în nordul Bucureştiului, în zona Băneasa. Nu doar soarta, dar şi prostia m-au dus în faţa fast-food-ului cu mâncare chinezească. În primul rând n-am văzut nici un chinez în spatele standului, doar ţigani. Acum, nu sunt rasist, dar dacă erau ţigani, vreţi să le zic norvegieni?
Mai mâncasem odată ceva chinezesc, dar foarte puţin şi mi se păru bun. Aşa că, am zis să-mi încerc norocul. O întreb pe doamna mai tuciurie cu ghiuluri portocalii ce reprezintă carnea ce se îneca într-o zeama nedefinită. Îmi zice că este vorba de carne de vită cu ciuperci, dar este un pic picantă. Cum celelalte bucate înşirate nu prea îmi inspirau încredere am comandat o porţie de vită cu ciuperci, dar un pic picantă.
Spre suprinderea mea, mâncarea a fost bună sau eram eu flămând şi gata să mănânc pietre. Cât de mult am regretat acest prânz… Aş fi vrut să dau timpul înapoi, să nu mă fi oprit la standul chinezesc. De ce nu am mai mers doi metri până la McDonalds? Asadar, ce s-a întâmplat. Am mâncat, am plecat, am vâslit un pic prin mall şi am luat-o cătinel şi sătul spre casă. Autobuzul nu era nici plin, dar nici pustiu. Numai că drumul a fost extrem de lung şi plin de gropi. Deh, Bucurestiul. După vreo cinci minute de mers ca în căruţa am simţit cum carne de vită cu ciuperci, un pic picantă s-a mişcat în stomacul meu şi a luat-o spre gură. Îmi zic, o fi de la gropi şi de la cobâlţâitul autobuzului. Peste alte zece minute am simţit că mă încălzesc, ciupercile şi carnea erau la jumătatea drumului. Încă 20 de minute au trecut, iar capul mă durea îngrozitor, totuşi încă mai speram să nu vomit. N-a fost să fie. Am simţit cum stomacul n-a apreciat alegerea mea culinară şi a expulzat toată mâncarea chinezească în punga pe care reuşisem să o pregătesc între timp.
Nu ştiu cum au reacţionat ceilalţi pasageri, căci am ţâşnit imediat din maşina. Autobuzul oprise în staţie. Acolo am golit bine stomacul care mă durea îngrozitor. Ce ruşine, ce teroare pe mine. Scuzaţi-mă pentru detaliul următor, dar în punga salvatoare erau bucăţi întregi de carne şi ciuperci. Sărmanul meu stomac nici nu s-a chinuit să le digere. Acum mă întreb, oare n-am fost şi eu pe urmele consătenilor mei? Oare vita mâncată de mine nu lătra când era vie? De unde să ştiu? Mi s-a părut mie ciudat să halesc mâncare chinezească facută de ţigani, dar nu ştiu de ce am lăsat neobservat acest detaliu. Voi ştiţi, însă acum: NU HALIŢI MÂNCARE CHINEZEASCĂ, mai ales dacă este făcută de ţigani.