Despre migrația voturilor s-a mai vorbit, un articol bun e aici. În general, sunt de acord cu analizele deja aduse de alți analiști, eu voi aduce doar o dovadă numerică a celor spuse. Cu o mică excepție: cum am spus și aici, nu înțeleg de analiștii se eschivează să spună că a existat și o migrație de voturi de la PCRM nu doar spre PDM, dar și spre partidele de dreapta, PLDM în special.
Sigur, societatea e polarizată, sigur, cele două tabere sunt rivale de moarte, dare pune-ți-vă în locul alegătorului. Sunt mulți moldoveni ce au votat PCRM din lipsă de informare, iar ultima campanie a “liberalilor” avut efecte asupra multora. E adevărat că partidele de dreapta au folosit filme la fel de propagandistice ca și cel al PCRM, dar asta e altă poveste.
Mai jos aveți o matrice de corelații ale scorurilor principalelor partide. Principiul e simplu: dacă există o corelație negativă mare între două partide, înseamnă că există șanse mari că voturile au migrat de la unul la altul. Drept date s-au folosit diferența de scor a partidelor din toate localitățile țării, între aprilie și iulie 2009.

Concluzii:
PCRM: Da, PDM-ul e principalul responsabil de declinul PCRM, cu cea mai mare corelație din tot panelul. Însă PLDM e foarte aproape, și chiar PL a câștigat ușor.
PPCD: votanții lor au zburat spre PL și PLDM cam în egală măsură.
AMN: pierd teren din cauza ascensiunii PLDM și PDM.
PL: au câștigat voturi de la PCRM și PPCD.
PLDM: au smuls în ordine de la: PCRM, PPCD, AMN.
PDM: principalul beneficiar al declinului PCRM și AMN.
PSD: votanții lor au plecat cam peste tot, dar ceva mai mult spre PCRM (minoritățile).