Credem despre ei a fi o ruşine a societăţii. De fapt sunt fructul incapacităţii noastre de a gestiona puterea şi ordinea în stat. De fapt reprezintă o ruşine a noastră, nu a lor, care mai rău de atât nu au ce trăi ori suporta. Indiferenţi, nerăbdători, cu o ură ascunsă, lipsă de respect şi de înţelegere, sfidători şi neatenţi, zi de zi trecem pe lângă ei, dar ne prefacem că nu îi observăm, deşi mâinile lor se împletesc la picioarele noastre, iar privirile ne lovesc din toate părţile. În linişte paşii noştri merg mai departe.

Ei nu poartă haine luxoase, nu se dau cu parfumuri din Franta, nu mănâncă ciocolată elveţiană, nu poartă brăţări şi ceasuri scumpe (nu le poartă deloc), nu merg vara la mare şi iarna la sky, nu au maşini parcate la scara blocului şi nu au rate la bancă. Nu au căţei sau pisici de rasă, dar se mulţumesc cu câinii din stradă care sunt mai prietenoşi decât oamenii de cele mai multe ori. Nu se învelesc cu pături de fibră scumpă iarna sau plapume de in vara, acceptă puritatea cerului albastru şi a norilor trecători. Nu au case cu gaz natural, razele soarelui au grijă să nu simtă frigul. Nu au telefoane mobile, casetofoane, dvd-uri şi tablouri, le e în de-ajuns cerul înstelat în miez de noapte, cântul păsărilor din parc sau murmurul apei…

cersetorCine sunt ei? Ce fac şi cum trăiesc? Cum se descurcă în viaţa de zi cu zi? Nu ştim. Nu ne interesează. Şi nici nu cred că ne-ar afecta în vre-un fel. Dacă le aruncăm un ban, e bine. Dacă nu, e din nou bine. Nu schimbi lumea cu o monedă. Nu mişti planeta din loc. Iar din această cauză ei au fost, sunt şi vor rămâne la fel: oamenii străzii. Cerşetorii. Vagabonzii. Oamenii boxelor de gunoi…

Credem că suntem în stare să facem ceva, iar în realitate nu putem nimic. Credem că e simplu, dar nu e decât a aparenţă. O idee înşelătoare. Credem ca ştim totul despre ei, dar, de fapt, nu ştim nici pe naiba nimic. Pentru că existăm NOI şi există EI. La mijloc nu este decât acea linie care ne desparte: indiferenţa, laşitatea şi ratele la bancă. Şi acele câteva monede pe care sau le dăm, sau nu le dăm. Există lumea noastră şi există lumea LOR. Sună ciudat, dar asta o spun chiar EI. O lume în care legile noastre reprezintă un gunoi, o lume cu legile LOR, nescrise şi RESPECTATE.

Veni, vidi, vici!
Am venit la ei, departe, în lumea lor, deşi stau aproape de noi, la colţuri de stradă sau blocuri sau în boxele de gunoi. Am văzut cum stau şi cum există. Şi cum trăiesc. Dar nu am simţit. Şi asta ne va despărţi pe veci. Ei ştiu cum e să fii ca noi, noi idee nu avem despre cum se există în lumea lor! Am învins. Câştigat. Poate încredere. Speranţă. Un gând sau o altă viziune. Înţelegere. Deşi nu este suficient.

Nume: Mureşan
Prenume: Vasile
Data naşterii: 24.06.1964
Adresă: or. Cluj-Napoca, complex studenţesc Haşdeu, boxa de gunoi dintre căminul 1 şi 3
Necăsătorit, dublu divorţat, în prezent are prietenă…

Studenţii din campus îl ştiu. În special studentele. Pentru că stă într-o zonă unde sunt amplasate numai căminele de fete. Pentru că ele îi mai aduc din când în când iarna o supă caldă. Pentru că îl văd dimineaţa când începe „cercetarea sectorului” său de activitate ori seara când pleacă în „cercetare”, o simplă plimbare sau pur şi simplu stă pe iarbă şi se uită la trecători.

„În 1998 am divorţat de soţie. Am împărţit apartamentul şi ne-am văzut fiecare de drumul lui. Partea mea de bani i-am dat-o mamei – nu sunt genul de om care să cheltuiască banii aiurea sau să îi arunce în vânt, mai degrabă sunt dispus să adun decât să împrăştii. Am ajuns în stradă, iar mai apoi, prin anumite anturaje, condiţii şi împrejurări, sunt aici, unde stau din 2003”, îmi spune cu ochii privind undeva departe, în trecut.
Anturaj? Împrejurări? Sunt pile şi aici?
„În zona asta, nu, dar în general, da, sunt pile şi în viaţa de pe stradă. Am avut prieteni, cunoscuţi care m-au ajutat. Prieteni adevăraţi – oameni cu şcoală, meseriaşi. Unul a fost chiar lector universitar! Găseam de lucru foarte greu. Mi-a fost desfăcut contractul de muncă şi nimeni nu mai angaja, iar la ultima instituţie la care lucrasem până în august 2003 se făcuseră mari reduceri de personal, fapt care m-a afectat direct. Chiria scumpă şi şomajul m-au îndreptat către stradă.
Am mai lucrat, dar numai la negru şi pentru perioade scurte. Oamenii aflaţi în condiţia noastră sunt angajaţi foarte greu şi nu au parte de încredere prea mare. Mai uşor te angajezi la un străin, decât la un român, care are grijă să te mai mintă şi cu salariul…”

Între timp, o căţea jucăuşă îi sare în braţe şi se ascunde în mângâierea mâinilor lui. Prietenă sigură care noaptea îl apără de cei care ar mai vrea să îi facă un rău. Poate nu „de ai noştri”. Poate „de ai lor”. Stăteam pe o bancă de pe alee, iar la un moment dat se iviseră portarii a 2 cămine. Mă rugă sa opresc reportofonul. Nu îi place să fie văzut dând interviuri, deşi a dat vreo două pentru un ziar local şi pentru „două studente frumoase de la ziarul acesta studenţesc”.

Titular al boxei de gunoi
„Iniţial am stat la o vilă. Aparţinea unui scriitor şi regizor de filme, dar care a plecat în Germania, iar vila a fost vândută. Am avut 7 zile la dispoziţie să părăsim locul. M-am oprit în campus pentru că aici veneam zi de zi, era un loc foarte cunoscut pentru mine, iar timp de doi ani am stat cu o fostă prietenă şi soţul ei. După plecarea lor am rămas titular, titularul acestei boxe de gunoi”.
Titular? Administrează cineva de mai sus care şi unde stă? Aveţi vre-un conducător sau…
„Nu!”, îmi răspunse răspicat. „Aici fiecare se administrează pe sine, fiecare are grijă de propria lui persoană. În boxa asta stau eu şi nimeni nu intră peste mine. Atâta timp cât stau în ea, îmi aparţine mie. Dacă am părăsit-o, poate să intre altcineva, dacă nu…” După o scurtă pauză adaugă: „La NOI sunt nişte legi nescrise, dar care se respectă! Nu se operează cu forţa dacă omul înţelege de cuvânt.
Nu stăm decât unul sau doi împreună, pentru că unde sunt mulţi apar scandaluri şi se atrage atenţia asupra poliţiei. Oricum, nu am probleme cu reprezentanţii organelor de ordine, inclusiv cu administratorul căminelor, care ştiu că stau aici şi nu creez probleme nimănui. Cerşetorii da, ei au şefi şi oameni care „au grijă” de ei. Dar aici nu.”

„Nu există pădure fără uscături”
„80% din cei de pe stradă sunt foşti infractori, deci nu toţi au şcoală şi meserie. Dar pe ăia nu îi vezi pe la containere sau boxe, pentru că ei au instinctul acesta de a fura, de a distruge, de a comite încălcări. De altfel, aceşti oameni nici nu rezistă mult pe stradă, nefiind obişnuiţi. În scurt timp de la eliberare se întorc înapoi, în special iarna, când nu sunt dispuşi să stea să îndure frig. Pe ei îi recunoşti imediat: neîngrijiţi, dorm pe sub copaci şi balcoane, pe băncile din parc…
Cei care sunt în situaţia noastră, toţi suntem de-o seamă. Toţi suntem prieteni, dar de obicei nu poţi să ai încredere în oricine. Majoritatea ajung în stradă în urma divorţurilor…
Ducem o luptă zi de zi. Dumnezeu te ajută să treci peste toate, dar azi îţi dă, iar mâine îţi poate lua. Aici te mulţumeşti cu ceea ce ai, dar mâine trebuie să încerci să obţii mai mult.”

Adaptarea?
„Foarte greu. Lumea asta e total diferită de lumea de zi cu zi. Vii din lux, familie şi viaţă frumoasă, cu bani în buzunar, aici, unde nu vorbim de bani decât foarte rar. Poţi să fii miliardar, iar peste noapte să ajungi aici. Eu nu mai am ce pierde, de pierdut au cei cu bani şi maşini. E foarte uşor să urci sus, mai greu este să te menţii, dar şi mai gravă este căderea. Nu contează că eşti sărac sau bogat. Să nu crezi că noi suntem săraci – poate o ducem mai bine decât unii care nu lucrează decât soţul ori soţia, au câţiva copii şi multe guri de hrănit. Uite ei o duc greu, noi nicidecum. Este o familie aici pe care o ajut aproape zi de zi. Mie îmi dă Dumnezeu, eu de ce să nu dau la alţii, mai ales că am din belşug?”

Cu ce gânduri vă treziţi dimineaţa?
„Mă trezesc pe la 5 jumătate, oricum nu pot dormi. Mă întreb: azi îmi iese ceva sau nu? Nu mă gândesc la ce am, trebuie să fac tot posibilul să mai adun ceva, iar mai apoi merg pe sector… Pe la 8:20 mi se încheie tura de dimineaţă, după care toată ziua sunt liber. Îmi fac de mâncare, mă vizitează un prieten şi stau pe iarba afară şi citesc: ziare, revistele aruncate de studenţi şi cărţile pe care mi le oferă portarii căminelor sau pe care le găsesc uneori. Sunt la curent cu o mare parte din ştiri, deşi nu îmi permit să cumpăr ziare. Ultimele cărţi ar fi Femeia în alb, Monte Casino, Gestapo şi altele.”

Aveţi familie?
„Da, am un fiu din prima căsătorie, de la care am o nepoţică, mai am două surori, ambele aici în oraş, fiecare cu viaţa ei.” Fusese o întrebare picantă. Căzu pe gânduri şi după o pauză mai lungă am reluat discuţia.
„Nimeni dintr-ai mei nu ştiu unde stau. Sunt la curent că sunt în Cluj, îi vizitez, dar nimeni nu îmi cunoaşte situaţia. Aş decădea în faţa fiului dacă ar şti unde am ajuns, iar de mila surorilor nu am nevoie. Acasă ce să fac? Să lucrez la pământ? Nu se merită, la situaţia din România şi în general în agricultură, nu se merită.”

Alimentarea? Condiţiile de trai?
„Vara este perioada mai grea a anului. Studenţii, principala noastră sursă de existenţă, sunt plecaţi în vacanţă, dar ne descurcăm, rezistăm cu proviziile adunate pe parcursul anului. Eu, de exemplu, îmi permit să stau la plajă până în decembrie, pentru că pe parcursul anului am lucrat ca furnica. Mai greu ne este cu banii, ca la orice om. Mai strângem fier vechi, colectăm cupru şi se mai adună.
La început ne spălam în Someş, acum mergem la Centrul Antialcoolici sau la diverse organizaţii de pe lângă biserici ori spitale. Tot acolo ne spălăm hainele şi rar mai primim câte o masă caldă sau un pachet.
Gerurile iernii nu mă sperie. Acum sunt călit deja, la început a fost mai greu. Dorm învelit cu mai multe plapume şi dezbrăcat, pentru că dimineaţa te ia frigul şi rezistăm. Îmi mai aduc unii studenţi un ceai cald, am şi un termos aşa că nu-i o problemă. Doar în perioada ploilor îmi fac griji că nu rezistă acoperişul.”

Cum vă ajută (susţine) statul? La Primărie nu se poate rezolva nimic?
„Nu vreau să mă mai gândesc la asta. Statul nu îi ajută pe tineri, să le asigure un loc de muncă, susţinere pentru cumpărarea primei case, ce să vorbim de mine? Am avut două întâlniri cu fostul primar Emil Boc, dar în afară de promisiuni nu m-am ales cu nimic. Sunt cămine pentru cei ca noi, dar acolo este puşcărie adevărată! La oră devreme deşteptarea, cu fluierul, ca în armată, era un regim strict şi nu am rezistat. Am făcut scandal şi m-au alungat. Nu pot sta închis ca o pasăre în colivie, spre deosebire de aici, unde sunt liber şi fac ce vreau eu şi când vreau eu.
Sunt mulţi în Cluj ca şi mine. Dacă mergi seara în gară…”

Criza economică?
„Ştiu de ea, dar nu m-a afectat în nici un fel. Noi avem crizele noastre şi perioadele noastre proaste, nu avem legătură cu lumea din jur. Depinde de unde stai şi ce se află în jurul tău. Când am stat acu ceva timp lângă alt cămin, au fost nişte basarabeni, care, la plecare, mi-au lăsat şi haine, şi mâncare, dar a fost un schimb de generaţii. Anume acesta poate genera sau poate să facă să dispară o criză.”

Şi atunci, mulţumit de condiţiile şi situaţia de acum?
„NU! Încerc să fac tot posibilul să ajung să stau cât mai bine, cert este că anii bătrâneţii nu mă vor apuca aici…Iar când termin cu viaţa asta, mă apuc să scriu un roman sau două, numai trebuie să mă concentrez.”

V-aţi supăra dacă v-ar numi cineva cerşetor?
„Da! Pentru că eu nu cerşesc. Dar fiecare îşi dă cu părerea şi nu ar fi prima dată, sunt obişnuit. Cei care cerşesc nu sunt oameni sănătoşi, au fiecare un handicap. Unui om sănătos ca mine nu-i dă nimeni un ban! Dacă cauţi prin boxele de gunoi sau containere, mereu găseşti câte ceva. Pentru că, repet, nu mă consider sărac. Uneori mă şi satur de salam pentru ca nu am ocazia să găsesc nişte şniţele…”

Ce aţi vrea să se schimbe în România la momentul actual?
„Nici 10 ani nu sunt suficienţi unei schimbări eficiente. Am aderat la UE, dar acolo nu dă nimeni mult şi gratuit. Am intrat în UE, şi? Unde am ajuns? Primim fonduri europene, dar ăia cer utilizare eficienta şi profesională, nu te joci de-a viaţa, dar oamenii nu se înţeleg chestia asta. La moment, Rusia este forţa majoră din Europa, peste UE, care este o adunătură de ţări bogate şi sărace.” Discuţia a alunecat pe căi politice. Domnul mi-a povestit de manevra lui Putin de a-l pune pe Medvedev preşedinte, de influenţa Rusiei la nivel european şi mondial şi multe alte chestii.

Apoi am pus punct discuţiei. Un punct al unei tangenţe cu un om din lumea „noastră” şi unul din lumea „lor”. Rămâne la dispoziţia fiecăruia să creadă cele relatate. Cert este că eu nu mi-aş permite să spun că nu sunt sărac şi o duc bine din moment ce stau într-o boxă de gunoi, unde doar vântul sau o rafală de aer te scapă de mirosul pătrunzător până în măduva oaselor, mai ales pe timp de vară. De asemenea, nu îmi permit să mă gândesc la ceva de acest gen atât timp cât există peste 6 miliarde de oameni pe pământ, dintre care sigur se va găsi unul care să mă ajute. Nu zic de cei cu rude în acelaşi oraş cu tine. Cert este că în locuinţa sa (revin in octombrie cu poze, cu ajutorul lui LostSoul) în afară de multe boarfe şi haine împrăştiate, se mai găseau o groază de conserve (zicea el, „dacă se păstrează în mall, aici ce are?”), un container, icoane şi un ceas.

Istoria e lungă. Şi oameni ca el sunt mulţi. Fiecare interpretează în felul său, fiecare zice ce crede. Dar atâta timp cât noi mergem la facultate, suntem medici, senatori sau măturători de stradă, ei există. Pentru că suntem NOI, şi sunt EI. Şi aşa va fi tot timpul.

To be continued…