Un miros de ardei verzi 'mi gîdila nările, împletindu-se în arome de salată. Întind ochii în cer, e albastru şi gol. Aş călca pe acolo, acolo nu are cum să răsune muzica asta ieftină de la sitarim, mînca-o-ar liniştea. Un miros corpolent desprins din zeama unui harbuz răscopt trece printre oameni flirtînd asemeni unei femei zdrahoance cu sînii mari şi grei. Îmi fac loc printre fuste.
- Asta-i tare bună, de firmă. Uite, mătuşă, Armani!
Gîndurile mele au fost accidentate de vorbele unui vînzător ocupat cu o băbuţă de vreo 70 de ani, în cîrjă, zbîrcită şi oarbă din cîte-mi puteam da seama din felul ei de a pipăi haina lăsînd ochii să hoinărească spre soare. Mă oprisem printre oameni, fără vreo direcţie. Cumpăra buna o haină nepoţelului de vreo 10 anişori. Iar el aşa micuţ şi subţirel, se pierdea în tricoul alb, mult prea mare, cu guler piestriţ. Ptiu, Armani...
Zîmbeam. Nu ştiam ce e mai hazliu..vînzătorul cu pretenţii glamour din Piaţa Centrală sau faptul că le spunea unei bunici şi unui prichindel cine ştie din ce tărîmuri veniţi pentru care cuvîntul "Armani" e ca şi "PIB".
Mi-am continuat pasul. Urcam spre cer. Popas în 602.
