Mare sărăcie în dragul şi iubitul meu sătuc Cuizauca. Este localizat în raionul Rezina primul raion de nord al Republicii Moldova. După cum v-am obişnuit urmează o călătorie cu poze. De data aceasta aflaţi chestii care pe mine m-au şocat rău. Prea romantic şi roz am început să scriu în ultimul timp au remarcat unii cititori, mai ales cititoarele blogului. Staţi să-mi vedeţi simţul acut al realităţii. Sunteţi tari de fire?
Ţin minte că eram mic prin clasa a 5-a şi trebuia să scriu o compunere despre satul meu. Printre prostiile debitate spuneam ca seamană cu un ceaun, un sat pe fundul ceaunului. De aici, din deal se înţelege de ce. Împrejmuit de dealuri satul fierbe în propriile probleme şi greutăţi. Dacă veşnicia s-ar fi născut în satul Cuizăuca, satul în care m-am născut şi eu, cred că încă mai copilărea pe ulicioarele prăfuite. Şi asta pentru că nu s-a schimbat nimic de la Ştefan cel Mare încoace, doar că au apărut maşini, antene parabolice, televizoare, frigidere şi, foarte important, telefoanele mobile. Altfel, oamenii se nasc, mor, îşi continuă neclintiţi ciclul natural al vieţii: iarna în adormire şi beţii, primăvara, vara, toamna la munci pe câmp…
Acum caţiva ani, aici a locuit un profesor. Şi avea casă frumoasă, şi gospodăria parcă îi sporea, numai că a murit, cu el a murit şi gospodăria. Feciorii i-au plecat din sat şi gata, s-a zis cu agoniseala de o viaţa. S-a ruinat văzând cu ochii. Cât despre şcoala din sat, mi se plângeau oamenii, se cam prăpădeşte şi ea. Nu se ruinează, încă nu, din punct de vedere al învăţăturii a cedat mult. Sărmanii copii, ajung în clasa a 12 şi nu prea mai pot să ia bacalaureatul cu bruma de studii pe care o prind pe la lecţii. Abia dacă obţin 5 ori 6, iar asta… copiind. Acum ca elevii nu învaţă, că învăţătorii au îmbătrânit nu ştiu.
Nu este strada principală. Nu e nici barem stradă, este o uliţă prăfuită şi plină de gropi. Trebuie să ai tanc pentru aceste drumuri. Primarul nu face nimic. De unde drumuri dacă nici gazul nu a fost adus în sat. Şi când te gândeşti că ţeava trece la nici un kilometru de localitate şi nu trebuia decât olecuţă de bunăvoinţă din partea tipului care a fost ales primar ca se să coboare gazul în ceaun. Cine l-a ales primar?! În sat se vorbeşte că atunci când s-au numărat voturile s-a stins lumina, iar întunericul a făcut o minune: tipul a fost reales. Chiar şi procuratura a fost sesizată în legătură cu acest caz spun localnicii, numai că nu au descoperit nimic. Dacă aceste matrapazlâcuri se întâmplă într-un amărât de sat, oare ce se întâmplă la nivel naţional.
Ghiţă nu a auzit de gripa porcină, el aşteaptă Crăciunul şi se îngraşă, pune slană pe el. Va fi tăiat aducând multă bucurie unei familii. Vă şochează acest lucru? Dar cum aţi reacţiona dacă v-aş spune că cei care nu-l au pe Ghiţă în cocină taie şi papă câini. Da, da, aţi citit bine: au început să fie mâncaţi câinii. Când se termină cei din curte, săracii foarte săraci încep să fure caţeii de prin sat. Asta da şoc, nu? Am crezut la început că se face mişto de mine cu povestea aceasta, dar când mi-au repetat-o şi alţi oameni, detaliu cu detaliu, mi-am dat seama de cruda realitate: în satul meu există oameni săraci lipiţi pământului care prepară bucate din carne de câine. Ce să zic, nu mai am nici un comentariu. Groaznic.