Un pic de geografie. Punctele extreme ale Republicii Moldova sunt oarecum apropiate. Nordul şi Vestul: Naslavcea şi Criva, iar sudul şi estul: Giurgiuleşti şi Palanca. Ei bine, în acest concediu am fost foarte aproape de Palanca, punctul extrem de est. Mai exact în satul Crocmaz, la vreo caţiva kilometri de Palanca, undeva lânga bine cunoscuta localitate Purcari. Probabil ştiţi că în Purcari se face un vin foarte bun, aş spune un vin regal, însăşi regina Marii Britanii are în pivniţe vin Negru de Purcari, au ţinut să-mi comunice unii localnici. Toate satele menţionate de mine mai sus sunt la graniţa cu Ucraina, pe malul râului Nistru.
Ce vedeţi în imagine, este râul Nistru. Pe celălalt mal este altă ţară, Ucraina. Cât am admirat priveliştea nu tu grăniceri, nu tu vameşi. Ciudat pentru un hotar. Oricum foarte, foarte frumos. Închipuiţi-vă cum este să-ţi treacă Nistrul prin grădină, pentru că, efectiv, asta se întâmplă, unele gospodării sunt pe malul răului, iar grădina lor se termină în… Nistru.
Singurul inconvenient - ţânţarii. Nu contează, însă, când poţi contempla această luna plină. Mare noroc am avut: a fost lună plină, a fost senin, ca-n poveşti. Păcat ca poza nu exprimă exact imaginea sublimă văzută de mine - lună mare şi aurie, aer curat şi libertate cât cuprinde. O să-mi fie dor de această stare de beatitudine.
Încă o poză. Încă o dată Nistrul. Un râu lin care desparte două maluri, două ţări. Liniştea este totuşi periculoasă. Oamenii din partea locului au o vorbă - nu intra în râu în luna lui august. Nistrul este flămând, are nevoie de jertfe omeneşti. În legenda locului o fi şi un pic de adevăr. Apropo de legende. Mai există una care m-a amuzat mult. Cică în ape au apărut peşti piranha, adică nişte peşti mici cu dinţi ascuţiţi care umblă în bancuri mari, iar dacă l-au înconjurat pe un înotător îl muşcă, îl toacă mărunt până îl omoară. De ce m-a amuzat această legendă? Pentru că peştii piranha trebuie să fi înotat tocmai din America de Sud până în sudul Republicii Moldova.
Dimineaţa, ora 8.00, un stol mare de cocostârci se rotea de-asupra satului. Probabil stârcii se pregăteau de călătoria spre ţările calde. În Moldova se simţea deja suflul rece al toamnei. Nu au fost singurele berze văzute pe cer, nu uitaţi, Nistrul este aproape.
Părăsim Nistrul şi revenim la oile noastre, la oile localnicilor de fapt. Am întâlnit turma pe una din ulicioarele satului Crocmaz. Ciobănaşul îşi aducea mioarele, de unde? De pe malul Nistrului desigur.
Oile nu sunt un mare atu însă. Vinul, via, da. Şi este bun vinul din aceste locuri, şi te unge la suflet, şi te încălzeşte pe interior cum nu face alt vin. Oare aşa o fi simţind şi regina Marii Britanii? Poate nu, pentru că eu am băut vin alb. Înălţimea sa preferă vinul negru.
Iar aici suntem pe uliţa centrală. Da, aşa arată mai toate drumurile centrale din satele Moldovei. O imagine tristă, dar comună.
Dacă această casă nu ar fi fost dărăpănată şi cu geamurile sparte, părăsită chiar, m-aş fi minunat de frumuseţea ei. Îmi plac casele acoperite cu stuf.
Nu-mi plac în schimb astfel de porţi. Decolorate, abia se ţin să nu cadă… Cele din imagine pot spune multe. Că vechiul proprietar a murit, vreo batrânică ori batrân, iar urmaşii nu au avut timp, bani şi chef să se îngrijească de casă. Sărmanele noastre porţi moldoveneşti, ne mândream odata cu ele, astăzi le plângem de milă. Poate ne plângem soarta noastră de emigranţi printre străini, necunoscuţi…
Există şi case frumoase, case care cresc, însă mai de fiecare dată acestea au proprietari ce muncesc prin Italii sau Spanii.
Nu putem trece fără să nu amintim politica, alegerile, nu? În mare, cam aşa au ajuns partidele de opoziţie în Crocmaz. Pe stâlpi, căci Moldova 1 nu se prea recepţionează. În schimb se prind foarte bine canalele ucraineşti de televiziune.