Ştiu că nu vă place şi vă par o morocănoasă cînd postez greşelile astea gramaticale, dar să ştiţi că nu ochesc intenţionat pe nimeni, o fac mai mult pentru mine. Deci urmează o postare egoistă, feel free to switch the channel :), dar nu cumva să vă prindă lelea că vă inervaţi.

Dacă este vorba de starea asta iritată, înfuriată, apu' îmi pare rău, dar sunteţi enervat. (Vedeţi, fetelor, cum am grijă de voi, las toate exemplele mai grele pentru băieţi că ei au nervi de fier...pîn' la o vreme). Ştiţi ce m-a şocat? Hoinărind prin DEX am găsit şi varianta " a inerva" - deci este, doar se utilizează în alte circumstanţe:

INERVÁ, pers. 3 inervează, vb. I. Tranz. (Despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr. innerver.
Sursa: DEX '98

adicătelea, "a inerva" se referă la nervii fizici -strucuturi anatomice, care transmit impulsuri nervoase de la creier la periferie. Aşa că dacă vă inervează cineva, aş putea să mă gîndesc că vă aflaţi pe masa de operaţii şi cineva se joacă cu bisturiul prin nervi. Deşi, ar putea fi şi asta o hiperbolă frumoasă, nu?

acum puteţi schimba la euronews că eu tot acolo merg :)

3795746707171190254-735285043370964071?l=irinacroitor.blogspot.com