Suna dur. Dar stiti cat de fain e? Dai ca nebunu cu lopata (in birou poate sta orice prost, la lopata trebuie talent!) de iti sar capacele, pamantul creste in baricade prin jurul tau, soarele te “unge” cu niste raze fierbinti ca fierul proaspat scos din cuptor, iar apa e calda si nu iti satisface setea. Setea de viata si de frumos.

[...] Intre timp gandurile te invadeaza cu nemiluita: lumea zice ca in Romania se traieste rau. Altii zic ca se traieste ok, dar nu ca in UE, desi suntem acolo. Trec pe drum 100 de masini. Vreo 40 de BMW-uri (multe serii x5 sau x6), cam tot atatea Mercedes-uri si Wolksw… si doar vreo 4 Dacia. Culmea, astea incurcasera drumul sau erau cu muncitori! In fine, ce puteam sa fac o zi intreaga decat sa numar masini? Revin.

Lucrezi, iar minutele se scurg, dar destul de greu si asta te face sa nu mai ai rabdare, sa te enervezi, sa nu te poti concentra, sa nu mai dai randament, iar in final, sa faci un lucru de o calitate slaba. In aceste clipe puterile te parasesc. Nu iti este foame, dar in stomac te furnica o frica ascunsa, o teama amestecata cu ceaiul sec pe care l-ai servit dimineata. Nu plangi, esti barbat! Dar in suflet esti trist. Mai ales cand aia de la Cosmote au hotarat sa iti blocheze abonamentul. Nu stiu ce o fi zis, dar “copilu asta este un iresponsabil total!”. AU dreptate, nu ii condamnati! Nu poti apela, nici nu poti sa fii. Pentru ca cine are nevoie de tine, un tanar mereu nelinistit si cu vise prin cap. Astepti seara si aia chiar vine! Adica e abia 4, mai ai vreo 2 ore, dar vine seara! La 6 iti iei un tricou mai ca lumea pe tine si revii acasa. Sefu’ a avut grija sa te sune sa iti zica ca nu poa’ sa vie. Dar e ok, ce naiba! Zilele curg frumos, tu esti angajat, iar asta iti da un fel de incredere. Una care se topeste cand parcurgi a doua zi dimineata 9 km pe jos pana la santier pt ca seful a avut grija sa te anunte ca “puteti merge sa lucrati, vin dupa masa”. Nu stiu care dupa masa, pentru ca nu mai vine. Setea, caldura si oboseala sunt mai puternice decat frumusetea unei femei! Urmeaza a treia zi cand iti vine sa urli si a patra in care dupa o ploaie rece ca gheata iti spune ca nu mai are bani. Deci nu primesti nimic. Privirile alearga peste toate santurile si lucrarile pe care le-ai facut, dar in zadar.

Cluj. Dupa fiecare ploaie orasul prinde un fel de forta, un alt fel de a fi. Chiar si in sufletul meu.

Asta e, am luat prima teapa, si? Vreti sa sarbatorim? O facem. Eu imi sarbatoresc infrangerile prin alergare si acum ma duc sa alerg. Pentru ca in viata trebuie sa stii sa scuipi unii oameni in fata. Iar eu asta nu pot. Uneori in viata nu e nevoie de curaj ca sa faci anumite lucruri, dar cand vine vorba sa dai una peste bot celui care se urca pe tine, trebuie sa o faci si sa dai in scula toate valorile morale cu care ne vrajesc psihologii. Iar eu nici asta nu pot. Nici macar nu am curaj. pentru ca lumea pe urma te crede nebun, desi, dupa 4 zile de sclavie la negru ma doare fix in varful cotului ce mai crede lumea! Colegul de lucru zicea ca are nevoie de bani. Am si eu nevoie, dar acum ma afecteaza la patina banii, ma afecteaza gestul, ma afecteaza faptul ca dai peste niste idioti din cauza carora iti pierzi pe urma increderea in oameni, ma afecteaza ca unii isi pot permite sa aiba 7 ani de acasa, iar altii isi bat joc de tine.

Nu fac decat sa imi potolesc setea cu sperante. Cineva spunea ca ele mor ultimele, dar tin sa va zic ca sefu’meu va muri ultimul. Asa ca scumpa companie Cosmote, o sa te rog sa mai astepti. Cum? La voi asa ceva nu exista? Ok. Se rezolva, suntem oameni doar, nu animale, asa?