Toţi fac declaraţii, îndeosebi A. Petrenco, care demult e asociat în computerul meu cu A. Sîrbu. De ce nu aşi face şi eu una?
Am ascultat darea de seamă a primarului general – de aici inspiraţia. Nu că m-ar interfesa cînii vagabonzi, eu am în urbe cam tot un aşa statut. Nici rahatul municipal nu mă interesează… Interesul meu este pentru politica PL. Şi Dorin mi-a ofrit nişte confirmări…
Am înţeles că cele 4 vor merge va banc /adică PL ar dori să fie aşa/ şi că vor reuşi – lucru îndoielnic. M-a supărat determinativul «cele patru partide anticomuniste», dar nu m-a surprins, mai întîlnisem declaraţii anticomuniste la Dorică /aşa îmi place mie în stil bucureştean să schimb numele/. Cum s-ar determina clanul Ghimpu dacă nu ar exista comuniştii? Nicicum…Şi nu ar avea nici o valoare. Este dovada importanţei pcrm. Fără ei nici nume nu avem. Ce să mai vorbim de guvern ţi preşedinte fără ei?
Nu ascund scopul meu expres: să-mi expun supărarea pe liberali, pe clan în fond. Am supărări vechi de la 1989. azi le omit, mă refer la cele recente.
A fost neaşteptată victoria lor în 2007, dar am zis că e bine, chiar şi speranţa că voi fi ajutat am avut-o. Sincer nu m-am interesat de campanie şi doar ulterior am aflat că cozul ei a fost Doina Sulac. Eu cu aşa victorii nu m-aş făli. Au dreptul şi ei să fie populişti dar există o măsură. Asupra Chişinăului s-a abătut un blestem din vechime: Le voi da drept conducători nişte copii /Isaia/. Pentru mine este un afront. Este de fapt un oportunism şi nu e de mirare fiind dat românismul declarat al clanului.
Mare ticăloşie, din ungherul meu, este readucerea în marea politică a …cum să le zic… lui Hadîrcă şi Şalaru. Dar includerea lui Ştefan Urîtu în listele de la 29 iulie este o urîţenie de nedescris. Este atitudinea obişnuită a lui Mişu Ghimpu faţă de alegător /vorba unui banc rusesc bun : ne poimut-s, temnota-s/. şi are dreptate – cine s-a revoltat?
Am o intuiţie: s-ar putea ca de astă dată Dorică să prefere luptei cu putoarea discursurile în parlament.
Dar trec la subiect. Am fşcut declaraţii prin 89-90: dacă Şalaru este mare român apoi eu voobşce nu sunt român. Am găsit şi o soluţie /la Nietzsche/: sunt un bun european. Dar iată că Tolea m-a ajuns şi depăşit: el este nu pur şi simplu bun european, ci cel mai european. Ce mă fac?
Declaraţia mi-a venit în versuri, precum urmează:
Eu nu sunt din urbea lui Dorică
Eu nu-s din ţara lui moşu Mişu
Mai în proză şi mai direct: eu nu sunt din regnul Şalarilor, Hadîrcilor, Ghimpilor.
Vai mie! /fiindcă mă identific negativ şi ştiu că nu-i bine/

Iurie Ţurcanu