Într-o lume confuză unde realitatea este aparentă şi, mai grav, dictată de cei cu bani, este primitiv să trăieşti cu speranţa, care de obicei nu este urmată de acţiune.
Aud de multe ori că nu este posibil să trăieşti fără de speranţă, că doar datorită ei răzbatem în viaţă. Oare această trăsătură este specifică doar omului, sau şi animalelor?
Cum ar proceda un iepure, ce vede lupul care fuge spre el? Ar sta neclintit, cu speranţa că lupul va trece pe alături, ori în mod firesc o va zbughi din loc?
De ce omul, la vederea “lupului”, alfel zis pericolului, nu mai reacţionează în mod firesc, dar stă liniştit cu speranţa că pericolul va trece pe alături?
Ce s-a întîmplat cu noi Moldovenii, cum am pierdut simţul realităţii? Nu mai reacţionăm la pericolele ce ne mistuie?
Exemplu: politicienii din RM, unii pleacă alţii vin. Noi cu speranţa: “Nu ne vor distruge, vor trece pe alături”