Am fost intrigat deseori să aud, când se discută pe marginea unor chestiuni, cum sunt catalogate diferite lucruri, fapte evenimente, principii, valori. De regulă, majoritatea oamenilor înclină să creadă că problemele care îi frământă, valorile de care sunt ataşaţi nu sunt politice, preferând să le considere realităţi general-umane, eterne, atemporale.

Poate de aceea rămân neplăcut surprinşi, iar de multe ori devin chiar violenţi, când le spui, de exemplu, că adorarea strămoşilor, idealizarea Evului Mediu, proslăvirea neîncetată a religiei, privilegierea retoricii patriotice în dauna intereselor şi drepturilor indivizilor concreţi şi altele pot atribuite fără nicio rezevă, cu mici excepţii, discursului politic al extremei drepte, şi nici pe departe voinţei unei divinităţi.

Pe de altă parte, idealurile conservatoare ale aceloraşi trubaduri ai trecutului îndepărtat şi romanţat – care împacă fără nicio dilemă interioară nostalgiile pentru timpurile glorioase când domnitorii tăiau şi spintecau la bunul lor plac boieri trădători, reuşind astfel să învingă o dată la două zile Imperiul Otoman, dar şi pentru haiducii comunişti care, cică, ar fi prădat cetăţeni mai avuţi spre bucuria şi extazul nevoiaşilor cu care se împărţeau generos – fac casă bună cu aspiraţiile egalitariste, de sorginte socialistă, în cazul în care nostalgicul face parte dintr-o categorie socială defavorizată, dintre proletari. Cât priveşte limbajul de lemn al tovărăşeilor comunişti, despre clasa muncitoare şi burghezia reacţionară, şi acum în vogă la comuniştii moldoveni, pot să spun că nu pare la fel de “natural” ca al dreptei nostalgice, probabil pentru că are o istorie mai puţin îndelungată.

Bineînţeles că şi discursul meu este unul politic, şi nici nu poate fi altfel. Dar eu sunt conştient că, atunci când militez, de exemplu, pentru neadmiterea religiei în şcoli, pledez pentru nişte valori cucerite în timp şi consfinţite într-un final în Constituţie, că acestea nu sunt veşnice şi că pot fi oricând eliminate şi înlocuite de noile forţe politice care acced la putere. Spre deosebire de adversarii mei POLITICI, care dau dovadă de rea-credinţă, atunci când vorbesc în cunoştinţă de cauză, pretinzând că valorile, principiile, discursurile, naraţiunile şi miturile lor nu sunt politice, ci sunt coboarâte cu hârzobul din cer.

De aceea, voi insera aici, cu titlu de exemplificare, un text care, altfel, l-aş fi publicat separat. Politica, fiţi de acord, nu ocoleşte nici pe departe sexul şi preferinţele sexuale. Apropo, se pare că în Australia a fost fondat zilele acestea Partidul Sexului.

Gusturile nu se discută, gusturile se dictează

Am abandonat frustrat aseară un film erotic în care sunt expuse doar femei goale, care se dezbracă, se mângâie, se sărută. Din câte înţeleg, producţia a fost creată doar pentru 2 categorii: bărbaţii heterosexuali (grupul-ţintă) şi femeile lesbiene (beneficiarii colaterali). Cât priveşte bărbaţii homosexuali şi femeile heterosexuale, au fost lăsaţi fără nicio milă pe dinafară.

O întreb pe amica mea hetero dacă-i convine situaţia. Îmi răspunde un pic indiferentă că nu-i pasă. Totuşi, insist eu, de ce nu am auzit niciodată o femeie hetero să se considere nedreptăţită că de preferinţele ei sexuale nu se ţine cont în filmele erotice? Şi tot eu vin cu răspunsul. Se pare că femeilor heterosexuale le este suficient să se vadă adorate, să fie centrul de interes pentru bărbaţii heterosexuali, căci aşa au fost ele învăţate să se autorecepteze – ca nişte fiinţe altruiste, care nu au dorinţe sexuale, a căror sexualitate este trezită doar după eforturi îndelungate şi insistente ale BĂRBATULUI. În caz contrar, cetatea pe nume FEMEIA rămâne pururea fecioară, cu dorinţele adormite şi cu hormonii leşinaţi.

Deci, odată ce femeile heterosexuale nu au fantasme sexuale, e şi normal ca toate filmele porno sau erotice difuzate la canalele de televiziune să fie dedicate exclusiv bărbaţilor heterosexuali şi, indirect, norocoaselor femei lesbiene, care se înfruptă şi ele, nesperat, cu fărâmituri de la masa STĂPÂNULUI.

- Dar homosexualii?
- Ce-i cu homosexualii?
- Au şi ei fantasme…
- Fantasme?! Păi ei sunt nişte perverşi!

enervant.wordpress.com