Imparatul bizantin Constantin al VII-lea
O definiţie mai simplificată a „politicii”, care ar evita impurităţile raţionale politologice, ar fi „treburile cetăţii”, „polisului”, implicarea în politică ar fi o implicare în ordinea socială din cadrul unei comunităţi.
Să facem acum diferenţa dintre a face „politică” în evul mediu ortodox şi a face „politică” în epoca contemporană. Ambele reprezintă lucruri radical diferite.
“Politica” evului mediu este construită pe conceptul de ierarhie, care presupune evoluţia celui inferior prin cel superior, iar monarhul, domnitorul este acel care răspunde pentru „mântuirea” poporului pe care îl cârmuieşte.
Este semnificativ faptul că în trecut nu exista o delimitare clară între biserică şi stat, iar împăraţii bizantini şi mai apoi domnitorii ţărilor româneşti, purtau haine de episcop în cadrul ceremonialelor. Însăşi ordinea, „politica”, avea drept scop mântuirea, fără a se limita la administrarea unor chestiuni pământeşti, obţinerea unui profit sau apărarea intereselor economice a unei clase sociale.
Statul contemporan este prin definiţie o instituţie birocratică, fiind rezultatul raţionalizării unor activităţi administrative. Însuşi partidele, care formează echipe de jucători în cadrul bătăliilor politice sunt structuri birocratice. Un fel de „modele” a statului.
Iată de ce nu putem vorbi de o „politică ortodoxă” cu referinţă la administrarea treburilor de stat. Politica ortodoxă este o „ordine socială” în afara instituţiilor de stat, în afara partidelor şi în afara claselor sociale. Iată de ce, spre deosebire de catolicism, Biserica Ortodoxă nu s-a avântat niciodată în lansarea unor “doctrine politico-economice social-creştine”.
Când facem „politică ortodoxă” vorbim de fapt de comunităţile ortodoxe, duhovnici, călugări şi activitatea acestora spre atingerea unor obiective non-lucrative, duhovniceşte vorbind, dobândirea mântuirii. În momentul în care, teoretic, Republica Moldova reprezintă cel mai ortodox stat, din punct de vedere al confesiunii populaţiei, „politica ortodoxă” devine un lucru vital pentru existenţa Moldovei.
Revenirea la starea firească a contemporanităţii ar fi reîntoarcerea politicii contemporane la “politica ortodoxă”. Sau utilizând cuvintele scriitorului rus F. Dostoievski, “nu Biserica trebuie să devină stat, ci statul Biserică”. Acest lucru presupune schimbarea radicală a percepţiei asupra existenţei umane, ieşirea din epoca “iluminismului” şi reîntrarea în organicitatea medievală.
Ceea ce am relatat mai sus nu reprezintă reflecţii teologice ci sociologice (un domeniu îmi este mai apropiat), de aceea critici teologice ar fi fost foarte binevenite aici spre a îndrepta unele eventuale „strâmbătăţi”.
