Acum 4 ani, printre cele 10 condiţii pe care le înaintau partidele de opoziţie care au acceptat să-i acorde vot de încredere lui Voronin, a fost şi cea care stipula depolitizarea funcţiei de preşedinte al ţării, condiţie înaintată se pare de Diacov. Nu e un secret pentru nimeni cum s-au derulat ulterior evenimentele după ce Voronin a beneficiat de susţinerea cvasiunanimă a clasei politice. A luat şi şi-a băgat piciorul în toate principiile şi valorile aprigilor democraţi şi a domnit la bunul lui plac pe parcursul întregului mandat, instaurând un regim dictatorial, de teroare, comunisto-stalinist, cu alte cuvinte o adevărată huntă în care organele de forţă au devenit o filială a partidului de guvernământ.
Astăzi m-am convins încă o dată cât de scurtă poate fi memoria politicienilor. Deci, acelaşi Diacov care propunea depolitizarea funcţiei de preşedinte, declară acum inocent şi cu seninătate că nu ar exista o altă candidatură mai potrivită la funcţia de Preşedinte al ţării decât Marian Lupu, înşiruindu-i ca Chiriţa toate calităţile şi talentele: frumos ca un arbore, pardon ca un brad, deştept, cu englezeasca lui (cu cântatul doar nu ştiu cum stă). În plus, ca un adevărat preşedinte de ţară ar mai fi şi liniştit, cumpătat, echilibrat şi neextremist. Aproape ca Snegur!
N-am nimic deocamdată împotriva lui Lupu şi cred că la moment ar putea fi un preşedinte de compromis. În schimb, afirmaţiile lui Diacov, care joacă, se pare, rolul femeii în mariajul PD-ului cu Lupu, merită tot dispreţul. Chiar dacă face parte din rândurile centristilor, iar aceştia sunt prin definiţie lipsiţi de principii, oportunişti, conjuncturişti şi obligaţi să uite seara ce au afirmat dimineaţa.
enervant.wordpress.com