Sheriffia. Aceasta e denumirea neoficială a neoficialei republici Transnistria. N-am inventat-o eu, aşa-şi ironizează singuri ţara locuitorii din regiunea transnitriană. Zic neoficială pentru că până acum denumirea de Sheriff doar în aşa zisa constituţie transnistriană nu apare, în rest – peste tot. Indiferent că eşti în Tighina, Tiraspol, Dubăsari sau Râbniţa, la fiecare colţ vei observa ceva ce aparţine acestei companii, fie un magazin mai mic, un supermarket, o benzinărie, un stadion, un hotel, un patinoar, există chiar şi îngheţată marca Sheriff .
Transnistrienii au Sheriff-ul şi îl au pe Oleg Smirnov, proprietarul acestei mari firme. Mai mult nici nu le trebuie ca să fie fericiţi. La o adică, de ce n-ar fi, au totul mai ieftin decât în partea dreaptă a Nistrului, şi benzina, şi produsele alimentare, şi gazul, şi telefonia mobilă,şi energia electrică. De-acum ce mai contează cine le administrează pe toate acestea, sau dacă se duce totul într-un sigur buzunar. Cu asta s-au lăsat dus de nas transnistrienii. Trăiesc cu iluzia că au de toate în ţărişoara minunilor Sheriffia, se bucură în pace şi sănătate de drapelul roşu cu seceră şi ciocan pe el ce stă falnic şi mândru pe aşa zisul Soviet Suprem transnistrian. Restul nu-i interesează. Ce contează că nimeni nu le recunoaşte independenţa sau paşaportul. Ce dacă gospodarului lor, Oleg Smirnov, deţinător, apropo, al medaliei “Apărator al Transnistriei”, i s-a interzis călătoria în spaţiul UE din motive evidente. Viaţa lor continuă, merg zilnic pe lângă tancurile din oraş, pe lângă mulţimea de soldaţi ce-i poţi întâlni oricând circulând prin oraş, trăiesc cu speranţa că cineva, cândva, în afara Moscovei, le va recunoaşte statutul RMN (Republica Moldovenească Nistreană).
Normal că conflictul transnsitrian nu va fi soluţonat în vecii vecilor. La ce bun oamenilor de acolo dacă ei au unul din cele mai frumoase stadioane de fotbal europene, au hoteluri luxoase, supermarkete unde găseşti totul ieftin şi bun. Chiar dacă ar fi nemulţumiţi oricum ar tace, crezând orbeşte în continuare că independenţa lor e unica cale de salvare. Şi-apoi cum să aşteptăm noi reglementarea conflictului despre care se vorbeşte zilnic dacă circulă zvonuri, scrie şi presa că Oleg Voronin şi Oleg Smirnov ar avea afaceri comune. Vor fi în pierdere ambii fecioraşi, aşa că dragi transnistrieni mergeţi la fotbal, mâncaţi alimente Sheriff, beţi Kvint, înghiţiţi sec şi mergeţi mai departe…
P.S. Dacă tot de Sheriff e vorba, felicitări echipei pentru meciul de miercuri, asigurându-şi prezenţa în grupele Europa League, eliminând astfel campioana Cehiei din competiţie. Ştiu ei în ce investesc

Stadionul Sheriff Tiraspol

Unul din supermarketele Sheriff din oraşul Bender

O benzinărie Sheriff din Bender, preţurile la combustibil aici sunt mai mici ca în partea Moldovei