Făuritor de realitate!

Perseverenţa şi lupta continuă pentru un pas înainte, sunt două dintre calităţile care-l caracterizează. O fire romantică şi visătoare a ajuns să făurească din visele lui binecuvântări reale. Dragostea pentru muzică este o moştenire familială şi un talant de la Domnul. Pentru că şi-a dorit mult, a primit mult. Fiecare realizare o consideră o binecuvântare din partea Domnului.  Este al şaselea, dintre cei 11 copii al familiei Jilihovschi. În această lună vă invit să cunoaşteţi un muzician în formare, care îi place să fie ca David. Eroul rubricii din această lună este, Andrei Jilihovschi.

Un tânăr visător care vrea să ajungă departe, cu scopul de a glorifica Numele lui Dumnezeu. M-am născut în satul Hîrtop din raionul Cimişlia, la 30 decembrie 1985. În satul de baştină am finisat gimnaziul, am cunoscut pe Domnul, am cântat în corul Bisericii şi la 15 ani am mărturisit credinţa în Domnul Isus în apa botezului. Provin dintr-o familie de creştini evanghelici şi totdeauna am trăit în frică de Domnul. Tăticul meu provine dintr-o familie de preoţi ortodocşi şi toţi unchii mei sunt preoţi. Dar la 11 ani am primit pe Domnul Isus în inima mea, şi până în prezent tot continui să mă pocăiesc şi să trăiesc aşa cum ar plăcea Domnului.

Cred că pasiunea pentru muzică este o moştenire familială. Bunicul meu fiind preot, avea o voce foarte puternică. Tata este dirijor de cor. El dirija, iar eu cântam în cor. De fapt la noi în familie toţi cântă. Întotdeauna mi-a plăcut să cânt. Când încă eram la ţară cea mai mare dorinţă era să ajung student la Colegiul de Muzică “Ştefan Neaga“. Atunci i-am spus Domnului că dacă mă ajută să intru la Ştefan Neaga, o să-l slujesc toată viaţa mea. Şi am primit această binecuvântare. La Colegiu am studiat dirijarea. O dată când am mers acasă, tata m-a întrebat ce vreau să fac mai departe. I-am spus că vreau să ajung la Sankt Petersburg. Acesta a fost un nou vis ireal, toţi colegii şi profesorii îmi spuneau să uit de această dorinţă. Nu aveam nici bani şi nici rusa măcar nu cunoaşteam. Dar Domnul ma binecuvântat şi am ajuns şi acolo. După finisarea Colegiului am mers la Sankt Petersburg să intru la Conservator. Eram 500 de abiturienţi pentru 20 de locuri. A fost foarte greu. Am intrat în sala de admitere şi am mers la un profesor. El s-a uitat la mine şi m-a întrabat, tu eşti străin? Am zis da. Şi el îmi spune, la noi toţi străinii plătesc. Dar eu nu am să plătesc. El s-a uitat mirat la mine şi a spus cum nu o să plăteşti, toţi străinii plătesc. Toţi plătesc, dar eu nu am să plătesc, şi ca să nu piardă vremea cu mine, m-a întrebat când vreau să cânt. Atunci i-am spus când se poate. Mi-a spus să vin a doua zi. Au fost trei probe şi încă câteva examene la specialitate. La sfârşit m-am întâlnit cu directorul pentru admitere şi el îmi spune, nu ştiu ce să facem cu tine. Să te primim fără plată nu putem pentru că eşti cetăţean străin, şi să te dăm afară tot nu putem pentru că ai cea mai mare notă şi eşti primul pe listă. Aşa am devenit student la  Sankt Petersburg şi nici până acum nu am plătit nici un ban. Aceasta a fost o mare minune a lui Dumnezeu în viaţa mea. Acum am finisat anul III la specialitatea canto-academ, şi mai am doi ani.

Încă din Vechiul Testament Muzica avea aceeaşi valoare ca şi predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Leviţii slujeau împreună cu preoţii la Templul şi muzica avea o mare importanţă în închinarea înaintea Domnului. Pentru mine închinarea este cel mai special moment, când pot să închid ochii sau să ridic mâinile spre cer şi să cânt Domnului din toată inima. În ultimul timp în bisericile noastre cântarea de multe ori este ceva de umplutură, pentru că o mai rămas un pic de timp hai să mai cântăm o cântare. Nu îmi place această atitudine faţă de ceea ce se numeşte laudă Domnului. Vreau să fac tot ce e mai bun pentru a schimba atitudinea aceasta şi să-L laud pe Domnul la cel mai înalt nivel, aşa cum o merită El cu adevărat.

Am finisat Colegiul de Muzică “Ştefan Neaga” din Chişinău. Am participat la trei concursuri, naţionale şi internaţionale. În 2005 am participat la primul concurs cu denumirea “Ştefan Neaga“. Atunci eram anul trei la colegiu şi am primit diplomă-menţiune. În 2007 am participat la două concursuri foarte dificile. Eram deja anul I la Conservator în Sankt Petersburg şi am participat la un concurs internaţional în Moldova cu genericul “Madam Butterfly“. A fost foarte greu, eram cel mai tânăr din toţi concurenţii şi au fost multe probleme cu profesorul şi cu pianista. Acest concurs a fost prima încercare la nivel internaţional. Am ajuns până în turul doi şi gata, am primit o menţiune. Al doilea a fost un concurs naţional din Rusia cu genericul “Sankt Petersburg“. Acolo am luat locul IV. Acest concurs a fost foarte greu, dar totodată a fost un plus foarte mare pentru mine şi un pas foarte important. În anul I aproape nimeni nu participă la asemenea concursuri. Dar slavă Domnului, ma ajutat foarte mult şi am trecut şi peste asta. Iar acum peste 15 zile voi participa la alt concurs internaţional cu denumirea “Lena Abrasţova“. Cred că este cel mai greu din toate prin care am trecut. Am trecut proba preliminară, din 180 de concurenţi am rămas 130. Sunt sigur că Domnul va fi cu mine şi mă va binecuvânta.

Cinci ani pentru unul. De când am intrat la Consevator de atunci mă pregătesc. Pregătirea pentru un concurs nu necesită un timp strict stabilit. Este un proces continuu. Ca să reuseşti să faci faţă la concursuri trebuie să munceşti foarte mult. Poate fi o lună, un an, doi ani. E nevoie de repetiţii zilnice. Când sunt la colegiu am trei ore pe săptămână de canto cu profesorul meu şi două ore cu pianistul. Şi apoi singur trebuie să munceşti adăugător ca să reuşeşti. Atunci când muzica e doar un hobby, faci multe şi de toate. Când muzica este profesia ta, mai bine e să faci mai încet dar bine.

Îmi place foarte mult să citesc, sportul, să vizitez magazinele, să gătesc mâncare, iubesc copii şi să merg în misiune.De asemenea îmi place să imi modelezi singur hainele, dacă nu intram la Conservatorul de muzică mergeam la facultatea de dizain vestimentar. Dar cel mai mult îmi place ceea ce fac. Nu îmi place să ascult muzică. Când muzica devine parte din viaţa ta de zi cu zi, atunci începe să te epuizeze. Dar dacă şi ascult muzică, doar clasică, muzică liniştită.

Eu sunt o fire foarte optimistă şi nu îmi place să vorbesc despre ce e negativ. Au fost foarte multe probleme: prima barieră a fost limba. Când am mers în Rusia nu ştiam de loc limba rusă, dar acum colegii de la teatru nici nu mă cred că nu am cunoscut-o înainte de a veni acolo. Banii sunt o problemă permanentă ca la toţi studenţii. Şi cu această ocazie vreau să îi mulţumesc fratelui meu Grigore, care depune atâtea eforturi ca să mă ajute să mă menţin la şcoală. Vorbeam cu un profesor de al meu şi ziceam să trăieşti în Sankt Petersburg şi să întreţii o persoană în Moldova este ceva real, dar să trăieşti în Moldova şi să întreţii un student în acest oraş scump, este aproape imposibil. Dar prin harul Domnului deja am finisat al III-lea an şi pentru tot ce a făcut în viaţa mea îi multumesc Lui şi familiei mele pentru că au fost alături, m-au încurajat şi m-au susţinut fiecare cum a putut. Au fost atitudini negative din partea unor persoane când am ales să merg la această facultate. Nu toţi creştinii văd ceva bun şi ziditor să fii la înălţime să îţi doreşti lucruri mari. Dar eu am mers înainte pentru că ştiam că Domnul mi-a dat acest talent şi mă vrea acolo. Pe mine foarte rar poate să mă ajute cineva să dau mâinile în jos. Atunci când am plecat acolo la studii, fratele meu Grigore mi-a spus: “Dacă o să te compari cu alţii, întodeauna vei fi ispitit să te mândreşti. Pentru că comparându-te cu colegii tăi vei găsi motive să te veyi mai bun sau mai rău şi atunci vei cădea. Priveşte întotdeauna la Dumnezeu, niciodată nu o să fii ispitit să te mândreşti, să te compari cu alţii“. Asta întodeauna m-a ajutat, şi am făcut din acest sfat un mottou pentru viaţa mea. Când mă uit la colegii mei nu prea am motive să mă mândresc, dar dacă mă uit la Domnul cu atât mai mult.

Cel mai mult am nevoie să pot fi un  exemplu pentru colegii mei. Sunt unicul creştin în grupă şi colegii mei au nevoie de un exemplu viu, un om a lui Dumnezeu. Şi nu e uşor să fii aşa. Dacă eşti rău oamenii nu se interesează de tine, dacă eşti bun atunci te invidează şi te bârfesc pe la spate. Dar mă încred în Domnul şi vreau prin cariera mea să ridic muzica creştină la nivelul care trebuie să fie. Aşa cum trebuie să fie înălţat Numele Domnului, cu toată cinstea. Rugaţi-vă pentru muzicanţi, pentru această categorie de oameni sunt foarte puţini misionari şi evanghelişti. Să ajungi între ei este foarte greu, dar Dumnezeu are nevoie de mesageri Lui şi în acest context. Rugaţi-vă pentru studenţi care fac muzică, să cunoască pe Domnul şi să laude cu talentul lor pe Domnul. Pentru mine ca Domnul să mă ajute să mă menţin aici la Conservator. Acolo e foarte greu să intri, dar şi mai greu este să te menţii. Trebuie să înveţi foarte mult. Slavă Domnul pentru că m-a ajuta până aici.

Cea mai mare dorinţă este să ştiu ce vrea Domnul să fac. Acum aştept răspuns de la El cu privire la aceast subiect. Nu vreau să fac ceva sau să merg undeva unde El nu mă doreşte şi nu va fi cu mine. Cred că tot ce am realizat până acum se datorează doar faptului că El a fost cu mine, dacă nu ar fi fost aşa probabil nu aş fi ajuns la aşa şcoală. Mai am doi ani de studii la Sankt Peterburg, apoi vreau să merg la masterat şi doctorat, dar aştept să văd ce spune Domnul. Nu ştiu unde o să merg mai departe, doresc la master să schimb şcoala şi cultura. Dar dacă Domnul spune să rămân acolo, rămân, dacă spune să vin în Moldova sau în altă parte aşa voi face. Acum vreau să înregistrez câteva piese şi în curând o să fac un CD.

Vreau să mulţumesc mamei şi tatei pentru tot ajutorul lor. Sorei mele mai mari Mariana. Fratelui meu Grigore şi la toţi fraţii şi surorile mele pentru susţinere încurajare, rugăciune. Am patru surori minunate şi şase fraţi speciali, pentru care mulţumesc Domnului. Mulţumesc şi Bisericii “Isus Salvatorul” şi în special fratelui Vitalie Fedula, pentru sfaturile şi încurajările lui, este un om special. Pentru toţi tinerii vreau să îi încurajez să lupte, să nu se teamă să vizese. Să creadă că Domnul poate să le dea ceea ce îşi doresc. Să muncească mult şi vor ajunge oameni mari, pe care Domnul îi va folosi pentru lucruri mari.