Aceasta intrebare tot bântue fara răspuns de doua decenii, am fi vrut sa credem că revoluţia din 1989 a fost un act de reinviere a spiritului latin in Basarabia, dar constatăm că acest spirit tot incătuşat rămâne.
Atunci apare intrebarea: ce a fost acea revoluţie de ce am încercat sa scăpăm şi ce am obţinut?
Unicul răspuns plauzibil ar fi: am luptat pentru o schimbare care nu a schimbat nimic.
Deci unde am ajuns? Am ajuns la o criză a identităţii naţionale, la un conflict interetnic mai mult invocat, decât real,la o renegare a originii proprii.
Suntem unicul loc din lume, unde populaţia unei ţări îşi reneagă originea, fie din ignoranţă, fie din frică, fie din inconştienţă,unica tară în imnul careea se elogiaza limba maternă fără sa se precizeze despre ce limbă exact este vorba,deşi se subintelege, dar nu se specifică, ceea ce dă posibilitatea unei manipulări imense pe această tema (la acest capitol).
Că e româna, ca e “moldoveneasca”, că suntem, că nu mai suntem, poate am fost, dar cine ştie când şi unde şi chiar de ce?
Limba este coloana vertebrală a naţiunii, ea este „tezaurul cel mai scump pe care îl moştenesc copiii de la părinţi. .” (V. Alecsandri), O fi, noi însă am rămas fără de verticalitate naţională, suntem îngenuncheaţi si siliţi a supravieţui in mâzga comunistă, care ne înabuşă cu o cinică teorie despre pseudo limbă, pseudo naţiune, pseudo origine, deci am ajuns un pseudo popor.
Şi totusi a rabufnit, a înviat sângele latinităţii din venele românilor basarabeni!!!
Căci da, suntem români! De ce? Intrebaţi trecutul, noi doar l-am moştenit, şi suntem posesori de iure si de facto al imesului tezaur socio-lingvistic, istorico-cultural român.
Această răbufnire a detonat prin revolta din 7 aprilie a tinerei generaţii din Basarabia, de fapt un preludiu al unei revoluţii anticomuniste autentice, amânată de diversele guvernări, din raţiuni ce nu necesită analize prea sofisticate. Într-un fel, se aseamănă cu cea de la Braşov în noiembrie 1987: spontană, antitotalitară, expresie a unei resurecţii a spiritului civic. “(V.Tismăneanu)
Criză de identitate sau renaşterea identităţii naţionale?
Da, am trecut printr-o teribilă criză de identitate, care s-a cerut a fi remediată in 1989, dar care nu şi-a văzut finalul decât dupa doua decenii, în 2009 şi se va resimţi încă doua decenii de acum înainte. Important este faptul, că am căpătat o directie vectorială a evoluţiei eu-lui naţional, o recalificare a identităţii şi spiritualităţii latine!
Patricia Dragan