Mi-am exprimat în repetate rânduri antipatia faţă de tot felul de veterani – ai muncii (oare restul pensionarilor ce-or fi făcut?), ai războiului (Mare şi pentru Apărarea Patriei, din Cuba, Angola, Guineea-Bisau, Afganistan etc.) – care s-au transformat într-o clientelă fidelă a partidului de guvernământ ce îi bombardează cu privilegii şi scutiri, pe ghebul celorlalţi, al neprivilegiaţilor. Nu ştiu dacă ştiu, dar aş vrea să le reamintesc încă o dată cu această ocazie eroilor că pensiile şi indemnizaţiile celor care nu mai sunt încadraţi în câmplul muncii le achită salariaţii, indiferent de opţiunile politice pe care le împărtăşesc, nicidecum PCRM, care îşi asumă nejustificat merite care nu-i aparţin.
Mai recent m-a indignat apelul unui lider, al veteranilor din Afganistan, care îşi îndeamnă confraţii să voteze cu comunilştii. Nu ştiu dacă ştirea e veridică, pentru că e transmisă de Noutăţi-Moldova, o agenţie de ştiri căreia nu-i acord mare credit, dar, dacă e aşa, lui Alerguş ar trebui să-i fie ruşine că se lasă încă o dată folosit de nişte forţe politice pentru jalnicele privilegii. Căci dacă ar fi avut conştiinţă măcar cât are negru sub unghii un modelier celebru ar fi realizat că e ruşinos să te mândreşti cu partiparea într-un război nedrept, colonialist, de cotropire şi să mai ceri lauri, tratament de erou, medalii, bani şi bunuri materiale. Dacă nu şi-a aruncat la gunoi sau în foc toată maculatura care confirmă ca a participat la un măcel organizat de comuniştii sovietici, dacă nu-i denunţă pe cei care l-au folosit ca pe un zombi, ar face bine cel puţin să nu o facă pe clovnul, pe eroul eliberator şi să-şi îndemne camarazii să voteze cu cineva care le-ar menţine statutul de întreţinuţi de lux.
enervant.wordpress.com