Totuşi, nu-mi place mie tonul apocaliptic al susţinătorilor democraţiei, care, din când în când, declară cu o voce sigură (sau una stinsă) că totul e pierdut, că comunişti sau că creştinii (ppcd-iştii – nu puteam să pierd în acest context 2 cacofonii de toată frumuseţea) vor câştiga şi de data aceasta alegerile pentru că totul e la dispoziţia lor, pentru că populaţia e criminal de proastă şi oligofrenă, pentru că în ziua cu pricina va ploua şi şaşlâcarii se vor muta din pădure în casă să se îndoape cu frigărui, lăsându-le pe babe, unicele conştiente, dar susţinătoare aprige ale comunilştilor să facă singure alegerea împotriva fragililor susţinători ai democraţilor care fie nu vor dispune de timp, bani, voinţă, condiţii climaterice favorabile, dispoziţie, fie vor fi împiedicaţi să voteze de mâţele negre ce le vor tăia calea, de senzaţia că viaţa este inutilă, de războiul din Iraq şi altele.
Să-mi spună acum cei care se dau de ceasul morţii că comuniştii vor câştiga: aţi auzit vreodată vreun comunist să se lamenteze că vor câştiga democraţii? Nu, şi nici n-o să auziţi vreodată! Pentru că ei sunt şmecheri, ştiind că altfel pregătesc terenul ca rezultatele pe care le vor umfla să pară fireşti (doar s-a discutat atâta că vor câştiga, iată că că s-a întâmplat exact de ceea s-au temut mai tare). Şi culmea e că chiar noi suntem cei care le facem jocul şi nu-i lăsăm pe ei să se ostenească. Măi dă, Doamne, aşa chilipir!
Acum nu zic că ar trebui să adoptăm un comportament de exaltaţi, să ne punem ochelari de cal şi să facem total abstracţie de starea de lucruri constituită. Dar nici să turnăm apă la moara comuniştilor n-ar trebui, şi încă gratis.
enervant.wordpress.com