Continuăm să comparăm Moldova cu alte ţări dictatoriale şi vrem să vedem cât de mult se aseamănă cu acestea. Ultima data am vorbit despre “ţara” Transnistria, astazi, însă o sa va povestesc despre Belarus unde am fost acum câţiva ani. Nu s-a schimbat mare lucru de atunci, aşa că încerc sa îmi improspătez memoria şi va invit într-o călătorie la Minsk. La final voi veţi trage concluziile.

 

“Lukashenko este susţinut de peste 50 la sută din populaţia Belarusului, eu cred că opoziţia faţă de el se manifestă doar în Minsk, în restul teritoriului, însă, oamenii pur şi simplu îl adoră“, mi-a spus şoferul de taxi cu care am intrat în discuţie. De abia ajunsesem în capitala Belarusului şi deaceea eram foarte interesat de situaţia politică de aici. Sincer să fiu, înainte de călătorie eram puţin îngrijorat - doar mergeam în una din cele mai „dure dictaturi” din Europa. Am rămas însă surprins să văd cît de relaxaţi erau oamenii şi cît de uşor puteau să discute cu un străin despre dictatorul lor.

 

Şoferul de mai sus era un tip de vreo 40 de ani cu mustaţă, soţia sa lucra la fabrică şi avea un salariu de… 200 dolari, în ceea ce-l priveşte, salariul său nu sărea de 250 dolari. La preţurile nu foarte mari ale Minskului omul se putea considera reprezentant al clasei de mijloc. De altfel, acest şofer este un fel de reprezentant al opoziţiei pasive din Minsk: nu este mulţumit de preşedinte, îl ia peste picior ori de cîte ori are ocazia, dar nu va mai întreprinde ceva mai mult. Tot de la acest şofer am mai aflat detalii interesante despre „cum se trăieşte în Belarus?”. A început cu miştourile: Lukashenko se consideră un hocheist de marcă. Când este pe gheaţă ceilalţi se feresc şi îi permit să marcheze, iar mai nou, vrea chiar să fie acceptat chiar în echipa naţională. Rîd şi curcile de dînsul, mai continuă şoferul zîmbind pe sub musteţi. Devine brusc serios: în Belarus sunt organizate asociaţii de pioneri, „CMБ (Союз Молодежи Беларусии)” şi sunt impuşi să intre în rîndurile lor tinerii, elevii. Am înţeles repede de ce a lăsat gluma: nu vrea să-şi înscrie copilul în aceste organizaţii, dar simte că nu are cum să lupte cu sistemul.

 

Aparatul represiv din Belarus nu iartă pe nimeni. Lukashenko l-a arestat chiar şi pe prietenul său cel mai bun după ce-l pusese în rol de mare demnitar. Tot la capitolul arestări: amanta preşedintelui, un funcţionar destul de important al băncii naţionale bieloruse, a fost aruncată în puşcărie. În ceea ce priveşte aberaţiile: la ieşirea din Minsk se construieşte o bibliotecă foarte mare în formă de sferă. Este o ambiţie de a lui Lukashenco după ce a văzut una la fel în Polonia. Tot din gura lumii am aflat că preşedintele lor a fost văcar la o fermă din sat, dar acum are 2 universităţi absolvite: Universitatea Pedagogică din Minsk, specialitatea de Istorie şi Academia Agrară Belorusă. Poate aşa se explica dragostea pentru colhozuri care sunt de fapt un balast pentru economia Bielorusiei şi sunt susţinute de la buget din cauza necompetitivităţii lor pe piaţă. Important de menţionat: privatizarea pămîntului este interzisă, dar se permite arendarea lui. Astfel, preşedinţii de colhoz îşi iau pămînt sau îl dau în arendă. Fac astfel averi fabuloase peste noapte, au maşini bune, case mari.

 

Apropo, în Belarus se conduce după decretele prezidenţiale. Aici practic nu există parlament şi nici opoziţia nu se aude. Ziarele de opoziţie sunt imprimate la tipografiile din Lituania, după care sunt aduse şi în Belorusia. Televiziunea este în totalitate la cheremul preşedintelui şi spune doar ce face Lukashenko, cît de harnic sau bun este el. Alternativa se conturează totuşi: jurnaliştii unui post de radio ce a fost închis, vor să deschidă un post independent de televiziune în afara hotarelor Bielorusiei, dar care va emite pe teritoriul ei. Paradoxul care m-a lăsat perplex consta în faptul că mulţi oameni cu care am discutat şi care nu-l agrează pe Lukashenko, înţeleg, totuşi, de ce alţi cetăţeni îl susţin, ba mai mult, unii din ei cred că pentru Belarus este benefic ca la putere să se afle Lukashenko - are o politică bună socială chiar şi economică. Susţinătorii înflăcăraţi ai preşedintelui provin de obicei din rîndul oamenilor din provincie şi a bătrînilor pensionari.

 

Spre deosebire de bătrîni, majoritatea tinerilor sunt în totalitate împotriva lui Lukashenko. Cei mai activi dintre ei se implică în ONG-uri. În Belarus, însă, nu sunt tolerate ONG-uri ce activează în domeniul drepturilor omului. Cîteva licee din Minsk au fost închise pentru că erau un fel de şcoli pentru tinerii disidenţi. Motivele închiderii liceelor nu contau, erau aberante. Limba bielorusă studiată bine la aceste licee este considerată limba opoziţiei. Au fost cazuri cînd cei ce vorbeau în limba bielorusă au primit bătaie. Un lucru ciudat mai am observat: publicitatea stradală lipseşte în totalitate din oraşe. Nu vezi în Minsk ca şi la Chişinău sau Bucureşti panouri mari cu publicitate. Poţi vedea totuşi multă publicitate socială. „Pentru Belarus!” este cea mai frecventă şi a rămas încă de la referendumul in care Lukashenko şi-a întrebat cetăţenii dacă îl mai accepta pe fotoliul de preşedinte. Un localnic îmi zicea că în toată publicitatea din timpul referendumului era prezent cuvîntul „pentru”. Astfel se sugera că trebuie să votezi „pentru” la referendum; „pentru” însemna că eşti de acord ca Lukashenko să candideze din nou. În timpul referendumului din Bielorusia exista un banc foarte popular:
Pe buletinele pentru referendum este scris:
„Nu sunteţi împotrivă ca Alexandr Lukashenko să candideze la alegerile prezidenţiale?
Prima variantă de răspuns: nu, nu sunt împotrivă;
A doua variantă de răspuns: da, nu sunt împotrivă.”
Cam aşa arată situaţia societăţii civilă din Bielorusia – formal i se acordă dreptul la alegere, dar de fapt ce să aleagă?

 

L-am văzut pe Lukashenko vorbind la televizor. Era filmat de jos în sus şi vorbea unor funcţionari pe un ton părintesc, dojenitor. Era vorba despre o decizie pe care trebuiau să o ia acei funcţionari, iar sfatul preşedintelui s-a rezumat la avertizarea că trebuie să se gîndească bine la ceea ce trebuie să facă, deoarece e o responsabilitate mare. Vă amintesc de ceva sau de cineva detaliile inşirate de mine mai sus? Nu în zadar Voroneasha are o relatie buna cu Lukashenko, o relatie sănătoasa, între doi barbaţi potenţi şi care se vor la putere o veşnicie.