Reunificarea se va produce atunci, cind acest lucru il vor dori cetatenii RM,in primul rind. Sa-i ajutam, deci, sa constientizeze ca doar impreuna vom avea viitor (european), iar de unii singuri – vom pieri! Cu un lucru nu sunt de acord sub nici o forma: nu aderarea la UE ca o preconditie pentru a se produce Reintregirea, ci tocmai invers: revenirea la trupul Patriei-mama ca UNICA SOLUTIE de a ne integra in UE(varianta germana).
Compatrioţi!
Asociaţia Obştească „PRO ROMÂNIA” (AOPR) a fost constituită la 15 martie 2009 ca o replică la refuzul autorităţilor comuniste de la Chişinău de a înregistra Mişcarea Unionistă din R.Moldova.
Scopul principal al AOPR este educarea patriotică şi conştientizarea populaţiei R.Moldova de necesitatea imperioasă a revenirii teritoriilor româneşti de la est de Prut, ocupate şi anexate în 1940 de Uniunea Sovietică, la trupul Patriei-mamă România şi determinarea prin diverse acţiuni paşnice, democratice, şi legale a clasei politice şi autorităţilor R. Moldova şi ale României să acţioneze neîntîrziat în sensul lichidării
consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop.
AOPR se călăuzeşte în activitatea sa de următoarele principii:
- R.Moldova este un stat artificial, constituit pe o parte din teritoriul naţional românesc, o consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop şi, din punct de vedere istoric, este o anomalie;
- Patria (Ţara) noastră este România în frontierele ei fireşti de pînă la invazia sovietică din 28 iunie 1940, iar R.Moldova o considerăm drept colţ de Ţară, coadă de şopîrlă sau republica Molotov-Ribbentrop!;
- R.Moldova este cel mai sărac stat, cu cel mai mic PIB dar şi cele mai mari datorii pe cap de locuitor din Europa, cu cea mai mică speranţă de viaţă de pe continent, insolvabil şi falimentar la toate capitolele;
- R.Moldova n-are nici o şansă să devină vre-o dată stat prosper şi să se integreze de una singură, ca stat independent în UE, indiferent de forţele politice care se află ori se vor afla la guvernare;
- R.Moldova este un stat eşuat: ea nu controlează o bună parte din teritoriul şi frontierele sale şi nu este în stare să determine Ruşia să-şi retragă trupele de ocupaţie şi armamentul de pe teritoriul său şi să preia controlul asupra întregului său teritoriu şi a frontierelor din est nici după implicarea SUA şi a UE în calitate de observatori în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean;
- În R.Moldova fiinţa naţională românească se află în pericol de moarte! Acest stat artificial nu este în stare să asigure nici dreptul la viaţă, adică minimul de existenţă, pentru cetăţenii săi, din care cauză exodul populaţiei a atins cote catastrofale… Ni se stinge Neamul văzînd cu ochii! Existenţa şi în continuare a R.Moldova ca stat independent este echivalentă cu dispariţia populaţiei româneşti băştinaşe din aceste teritorii în foarte scurt timp!;
- Unica şansă de a ne salva de la pieire şi de a ne conserva fiinţa naţională în aceste teritorii, de a scăpa de trupele de ocupaţie şi armamentul rusesc şi de a ne integra în Uniunea Europeană este revenirea grabnică la trupul Patriei-mamă România, lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop!;
- Reunificarea Ţării trebuie să se producă cît mai curînd posibil, întrucît ponderea populaţiei româneşti băştinaşe în teritoriile româneşti de la est de Prut se diminuează pe an ce trece şi există pericolul real ca peste cîţiva ani să rămînem în minoritate, iar
de aici pînă la dispariţia totală din aceste teritorii nu rămîne decît un singur pas…;
- A fi Patriot în R.Moldova înseamnă a fi UNIONIST! A fi democrat şi a fi Patriot – nu înseamnă acelaş lucru!
- AOPR îi califică pe toţi cei care acţionează în sensul menţinerii teritoriilor româneşti
de la est de Prut separate de Patria-mamă România, altfel spus, să înveşnicească consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop, indiferent de culoarea lor politică, drept separatişti şi urmaşi ai lui Stalin şi Hitler!
Deviza AOPR este: UN SINGUR POPOR – O SINGURĂ ŢARĂ!
Ilie Bratu, presedinte