666. Achtung, bigoţilor!
Cînd aud pe cineva teologînd în jurul cifrei «fiarei» îl compătimesc, dar nu fac ca alţii, nu-l îndrept spre o zonă a Chişinăului de tristă faimă. Fiindcă presupun că omul e membru al vreunei comunităţi religioase, care îi acordă o asstenţă de specialitate.
Dar! Am şi eu interpretarea mea a numărului, că, de, sunt şi eu om. Am observat, că dacă interpretăm trei de şase ca 6 la cub, apoi avem 216. Iar acesta este anul de naştere al ereticului tuturor timpurilor şi popoarelor, a lui Mani. Cu precizarea că nu mă consider maniheian, dar pe alocuri sunt, îmi exprim dintru început admiraţia mea pentru această ilustră personalitate. Unul din motive este că a avut un destin regal: a făcut binele, dar e pomenit de rău. Maniheismul a devenit pentru mulţi un simbol al reducţionismului, al formulei învechite «tertio non datur» /terţiul exclus/.A promovat un dualism dur, este adevărat, dar nu a fost în toate «binar». A fost un promotor al gnosticismului, care este pilonul oricărei religii, este întrun fel religia celor aleşi, a spiritualilor.
Pentru informare vezi wikipedia, dar nu l română.
Eu înşir doar cîteva cuvinte de elogiu. Omul a făcut un efort de unificare a trei mari curente religioase, reprezentate de Zoroastru, Buddha şi Cristos, a fondat în consecinţă o biserică, care cu timpul s-a extins din China pînă în Spania.
A propovăduit noua religie pe tot spaţiul Imperiului Persan circa 40 de ani. A murit cu moarte de martir.
A scris o mulţime de cărţi bune, din care s-au păstrat doar fragmente. /Rîvna bigoţilor de pretutindeni şi dintotdeauna!/ A influienţat profund atît lumea creştină, cît şi cea musulmană. Demn de remarcat: musulmanii au preluat de la el partea bună, luminoasă /postul întrerupt, zis ramadan, ş.a./, iar creştinii – cea rea, întunecoasă /ascetismul excesiv/.Ca să fie clar: nu poate fi înţeles, perceput creştinismul apusean fără marele Augustin; iar acesta poate fi înţeles doar prin influienţa maniheiană, de care nu a scăpat, oricît ar fi vrut să o facă. Fiindcă a fost un gnostic în fond şi nu a putut scăpa de această identitate sacră.
Evident, cărţile sale în mai multe limbi au contribuit la dezvoltarea acestora. Mai puţin cunoscut este faptul că a fost şi pictor. Şi este considerat fondator al şcolii persane de pictură. Aici mai revin la «maniheism» în sensul curent: omul care a fost un cunoscător fin al culorilor, nuanţelor este declarat drept model de reducţionism la alb-negru. Se poate o nedreptate mai mare?
Închei acest mic efort de reabilitare a unei reale personalităţi cu îndemnul pentru alţii să facă un studiu mai ştiinţific, mai comlet.
Iurie Ţurcanu
Notă. Întrun fel Mani a mers pe urma apostolului Toma. Am observat acelaş destin regal:a întrat în istorie ca Necredincios. Dacă nu ar fi crezut ar fi putut duce lumina creştină pînă în India? Răspunsul meu: omul a fost vorbit de rău cu bună intenţie.Anume pentru al compromite şi pe Mani! Părerea mea.
ps. voi posta şi pe blogul meu ALEFZERO, pe star.md