Este interesant că comuniștii îi acuză pe toți cei incomozi de naționalism, antisemitism și alte păcate care le-ar putea fi atribuite chiar lor cu același succes. Unul din criteriile de bază care a stat la baza deportărilor comuniste a fost cel etnic. Cei care zbeară neostoit de antisemitism n-ar trebui să uite că în 1938 au fost deportați 6.000 de evrei iranieni din zonele de sud ale Turkmeniei în deşerturile turkmene nordice. Iar Rusia comunistă a fost zilele acestea declarată la fel de vinovată de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial ca și Germania nazistă. Să ne amintim și de isteria legată de așa-numitul complot al doctorilor, din anii ‘50. Atunci, mulţi evrei sovietici au fost demişi din funcţii, arestaţi, trimişi în Gulag sau executaţi, iar propaganda antisemită s-a intensificat.
Iar mai recent, dacă e să ne referim la alte națiuni atacate de comuniști, și armenii au primit o doză de dispreț, Voronin aplicând vizavi de ei slangul din penitenciare când, referindu-se la Opoziție, a invocat așa-numita baie armenească și nelipsitul săpun pe care cineva cineva trebuie să-l ridice de jos, dar care riscă cel mai degrabă să fie violat atunci când se apleacă să o facă (implicit, reperezentanți acestei națiuni ar fi violatori și sodomiți). Bineînțeles că armenii n-au gustat glumița șefului comuniștilor moldoveni. Un lider de partid din Armenia, și nu oricare partid, ci chiar al marxiștilor, l-a numit indignat pe Voronin „excroc și aventurier politic”.
Deci, tovarășii gen Isaev sau organizatii folosite de Putere pe post de praștie sau berbec ar trebui să vadă mai degrabă bârna din propriul ochi decât paiul din ochiul altuia. Căci publicațiile, siturile pe care le acuză antisemitism sau naționalism, inclusiv Curaj-ul, nu se încadrează nici pe departe în definițiile lor. Un site autentic de liberă exprimare nu-și va propune niciodata să ascundă gunoiul sub preș sau să ascundă ca struțul capul în nisip, imaginându-și că dacă nu publică o opinie, soluționează automat problema.
enervant.wordpress.com