Ieri, Federaţia de Taekwondo WTF a R. Moldova a convocat o conferinţă de presă în care au fost enunţate ultimele performanţe realizate de către sportivii noştri. Preşedintele forului, Oleg Ciornîi, a remarcat că „din motive materiale, la turneele în care au participat loturile R. Moldova, s-au deplasat grupuri restrânse de luptători care însă au fost minuţios selectaţi”.
La Jocurile Balcanice din Serbia au fost prezenţi cinci taekwondişti din republica noastră, din care patru au urcat pe podium. Cu medalie de aur a fost decorată una din cele mai experimentate tinere sportive, Anastasia Codreanu. În acelaşi timp, Diana Zelenco, Ecaterina Boldişor şi Grigore Stepanov au intrat în posesia distincţiilor de bronz. Tot la Belgrad a avut loc şi un congres al reprezentanţilor statelor balcanice, unde din trei state-candidate (Turcia, Bulgaria şi R. Moldova), ultima a fost desemnată gazda ediţiei 2010 a Balcaniadei.
La doar o zi diferenţă, în Croaţia a avut loc Campionatul European, rezervat cadeţilor. „Ediţia de la Zagreb a fost a treia la număr şi în toate cele disputate până în prezent, moldovenii au devenit premianţi”, a spus Dumitru Bordeniuc, secretar general al federaţiei. Anul curent, luptătorii noştri au obţinut un loc trei prin Vladislav Priluţchi şi trei locuri cinci.
Un alt grup de membri ai forului respectiv se află din nou în Serbia, care, în aceste zile, găzduieşte Universiada Mondială.