Este un articol despre contraste…(articol preluat de pe www.onofrei.net)

Recent am avut o discutie cu tatal unei familii tinere de moldoveni – imigrati acum de vre-o doi ani in Montréal, care au hotarat sa-i faca cumetrie la Chisinau fetitei lor nascute aici.

Cu acest prilej mama si fetita au plecat in RM cu vre-o 1,5 luni mai devreme sa pregateasca totul iar tatal urma sa vina mai tarziu caci aici are servici si nu poate sa-si permita sa lipseasca mult.

Iata ca dupa 3 saptamani dupa plecarea sotiei am avut cu el o discutie rapida in care imi spunea niste impresii proaspete, retraite de sotia lui la Chisinau:

  • N. s-a dus sa faca cumparaturi la un magazin “tipa supermarket-Victoria” deschis recent. Cand a incercat sa intre cu caruciorul de copii – a fost oprita de gardian, care i-a interzis categoric accesul in magazin sub pretextul ca ar putea sa ascunda lucruri furate prin carucior…
    Ea a ramas tablou de situatia stupida si a incercat sa-i explice ca este singura si nu are unde lasa copilul – acesta insa l-a facut doar sa-i spuna sa iasa afara mai rapid.
    Fiind insistenta totusi – a intrat in magazin ignorand interdictia si a facut alegerile. Cand s-a apropiat la casa a fost de-a dreptul PERCHEZITIONATA de mai multe persoane, care s-au uitat si sub copil si in toate buzunarasele etc. etc.
  • N. a trebuit sa mearga de la Ciocana acasa, unde a fost sa invite cateva persoane la cumetrie si a comandat un TAXI. Cand a venit soferul si a vazut caruciorul imediat a marit pretul cu 20 lei sub acelasi pretext. La afirmatiile ei ca este doar o persoana adulta si nu are nimic in comun majorarea pretului caci plata nu este pentru o persoana ci pentru un automobil indiferent de numarul de locuri a facut-o doar sa ramana fara acel TAXI caci soferul a plecat imediat.
  • N. a mers la farmacie sa cumpere mancare pentru copil si la un moment era sa-i cada geanta din maini cand a vazut pretul de 140 lei pentru o mancare ordinara, care sa vinde in Montréal cu 5-7$; Mi-a spus apoi ca fetita a refuzat sa manance acea mancare din cauza gustului oribil pe care-l avea.
  • La o intersectie N. traversa strada la culoarea verde a semaforului care se deschisese pentru ea si s-a trezit cu o masina in fata caruciorului abia reusind sa-l retraga inapoi pentru a evita un accident. Acea masina facea viraj la dreapta si soferul era atat de increzut in prioritatea sa caci a inceput sa claxoneze si sa-o injure prin geamul deschis.

Nu-mi amintesc mai multe detalii caci era o discutie foarte rapida dar am impresia ca a mai spus la urma ca doreste sa schimbe data din biletele de avion pentru a reveni mai rapid in Canada…

Am mai vazut undeva prin Internetul moldovenesc statistici despre situatia demografica in RM si tot ma intrebam – oare de ce moldovenii nu mai fac copii ACASA la ei???