Marian LupuRăspunzând la o întrebare în cadrul unei reuniuni electorale de la Călăraşi, Marian Lupu, principala figură din Partidul Democrat, a declarat că în Republica Moldova „trăieşte naţiunea moldovenească”, iar limba vorbită este „cea de stat”. ♦♦♦ Amintim că, anterior, Marian Lupu, pe când deţinea funcţia de spicher, declarase la Bălţi că limba vorbită în R. Moldova este cea română. ♦♦♦ Fost membru al Partidului Comuniştilor, Lupu a mai declarat la Călăraşi că zicala „Lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba” nu mai este valabilă”. ♦♦♦ Vorbind despre evenimentele din 7 aprilie, fostul spicher, Marian Lupu, a mai spus că nu va da o apreciere acestor evenimente până nu se va afla adevărul şi că el nu a ieşit atunci în faţa tinerilor din faţa Parlamentului pentru că nu a văzut altceva pe feţele lor decât ură. ♦♦♦ Marian Lupu le-a declarat celor circa 200 de călărăşeni că nu este unionist, specificând că „vinovaţi de proastele relaţii dintre Republica Moldova şi România sunt „atât Voronin, cât şi Băsescu, care parcă ar fi făcuţi de o mamă”. (DECA-press)