Sunt, dar nu ma mandresc deloc. Daca pana acum, cand auzea cineva de asta, i se lumina fata nitel (”aveti vinuri bune, dar si femei foarte frumoase!”), in prezent faptul ca esti moldovean inspira nedumerire, poate groaza pe alocuri. “La voi s-o intamplat pe 7 aprilie revolutia aia?” Da, la noi. Si nu revolutie, ci o fost niste proteste pasnice, de care comunistii au profitat. Dar despre asta in alt post.

De obicei, fratii romani sunt amabili cu noi. Cu “noi” basarabenii. Cu “noi” – cei care suntem amabili cu “ei”. Desi nesimtitii au introdus sistemul de vize pentru romani (de ce pentru rusi nu le introduc, oricum nu audc nici un folos tarii!), romanii inca tolereaza situatia creata. Dar foarte usor si simplu, ar fi putut demult sa faca ceva. Sa actioneze. Sa raspunda. Moneda are 2 parti.

Zilele sesiunii sunt demult apuse. Caminele studentesti se tranforma in niste blocuri cu celule ocupate cu cate un ratacit sau doi, ramasi ca puii de pasare ce nu au invatat sa zboare. Dupa o primavara fierbinte in care in afara de planuri nu am facut nimic, am zis ca vin 3 luni frumoase in care voi savura ceea ce se numeste “Clujul vara”. Dar nesimtita de criza economica si-a facut aparitia. Mandra si sigura pe sine, aceasta loveste in toate sferele economiei si in toate categoriile de populatie.

In conditiile sus-mentionate, gasirea unui loc de munca este dificila. Uneori dificultatea capata forme de imposibilitate. Forme grave as zice eu. Zilele acestea am ajuns la al patrulea job in care sunt acceptat. Dar cand ma intreaba de unde sunt si mai ales, ce sunt, stramba din nas. Fruntea celui care te intervieveaza se increteste si pentru un moment privirile ii alearga in alta parte. Gandurile lui sunt departe de tine. Te-a si uitat. Nu mai esti prezent. “Firma noastra nu angajeaza moldoveni!” Ataaaat! Si cam asa e peste tot. Pana si in constructii sau nu stiu ce domeniu ar mai fi… peste tot este cu carte de munca sau se face contract sau se ajunge la un punct critic in care se realizeaza ca esti de peste Prut.

Asa ca ma intorc acasa. Cred ca acolo este mai mare nevoie de mine. Nu vreau ca eu sa stau sa deservesc clientii pe vreo terasa aici, iar acasa comunistii sa faca ce vor. Nu vreau sa umblu sa ma rog aici pana sa imi gasesc un job, daca pot sa merg sa ma rog acasa. Sa ma rog de mama sa mearga la vot. Sa ma rog du bunicutele mele “dragi” care sunt cumparate cu un pachet de detergent de spurcatii care isi bat joc de tara si de mine.

Asa ca plec dracului acasa.