Doamna îl aştepta, citind, în fotoliu. Sau: doamna citea, tolănită în fotoliu, aşteptându-l. Nimic din
son allure n-o trăda, în fapt, că şi-ar dori să fie deranjată din pisiceala lecturii. Plutea, însă, ceva tăcut-îmbietor în lumina puţină din cameră: umbrele ce-i subţiau până la dezmăţ gleznele, plus o savoare abia perceptibilă, de mocnită dorinţă, urcând dinspre lăuntrul coapselor ei. Poftea.
Totul s-a consumat pe loc, cu demnitate, fără ca ea să se ridice din fotoliu, ca între marii aristocraţi ai îmbrăţişării. La urmă, l-a poftit, cu o bine temperată stăruinţă, în vestibulul sufletului, pentru sărutul final, înghiţindu-l pentru totdeauna. Bietul scrib...
