Rasa prigonitoare (polonă şi/sau germană) numără membri care, prin omenia arătată, adăpostind şi salvând evrei pe timpul conflagraţiei, îi recuperează onoarea şi-i dau pe mai departe dreptul de a avea acces la Istorie, de a nu repeta, istoriceşte, destinul Sodomei. Din rândurile rasei semite se aleg, la rându-le, indivizi josnici, care vând şi toarnă consângeni ca să supravieţuiască. Faptele capătă, iată, nuanţe, ele nu-s numai albe sau negre. Prin urmare: nici, în întregime, aşa cum victimele le-au înfăţişat îndeobşte după dezastru, nici aşa cum prigonitorii au încercat să le acrediteze, în apărarea lor, tot după... Nu există inocenţi de nici o parte. DAR: nimic nu justifică, decât în străfundurile vreunui creier absolut bolnav, Holocaustul. Nu o face nici crucificarea lui Iisus Christos de către poporul lui Israel, nici succesul şi excelenţa de invidiat în meseriile liberale ale evreilor, nici vremurile tulburi, de război, nici falsa, aiuristica superioritate a rasei ariene... Moartea, minciuna, sarcasmul, umorul, cinismul, cruzimea, umanismul şi mila selectivă (dar şi dogma) creştină merg pe acelaşi drum, în numeroase rânduri. Se mai despart doar pentru a se reîntâlni ceva mai încolo. Culpa îşi fâlfâie poalele o vreme, parcă - nestingherită, dar ezitând -, peste capetele tuturor, coborând într-un final, în mod firesc, asupra acelora care cultivau - aş spune chiar în mod tradiţional - forţa, teroarea, superioritatea setoasă de lebensraum a propriei rase.
În momente din acestea - când mi-e dat să ţin aşa o bijuterie în mână, aş vrea în mod neipocrit să am un cuvânt greu în blogosferă şi să pot împinge/convinge prin puterea acestui "cuvânt" pe cât mai mulţi dintre voi să dea buzna prin anticariate şi să caute această frisonantă piesă de literatură central-europeană. Cumpăraţi, de asemenea, cu încredere tot ce a apărut la Polirom în seria Proză - A Treia Europă. Sunt tipărituri numai una şi una! Cred că Polirom este prea preocupată acum să "cartoneze" obscuri "clasici" autohtoni în viaţă, în loc să reediteze adevăratele unicate!
Ofer şi un citat (ca de obicei, sunt de găsit în cuprins cu nemiluita alte pasaje de mult mai înaltă scriitură) care mă ajută pe mine să "scormonesc" în arhiva memoriei mele vechi şi neplătite "poliţe" nemântuiţilor arieni; are cuvântul chiar un (întâmplător sau nu: pozitiv) personaj de origine germană, Müller:
Erau gânduri dureroase, deoarece simţea legătura sa cu germanii, germanismul său, ca niciodată până atunci. Povara asta îl strivea. Ne lipseşte cel mai mic grăunte de nebunie - gândea el -, suntem atât de lucizi. Poate de aceea am venit aici, printre polonezi, pentru că întotdeauna a existat în mine o doză de nebunie, un impuls al imaginaţiei pe care germanul autentic nu-l cunoaşte. Atins de nebunie, încetezi a mai fi german şi renunţi la sângele şi pământul tău. Să fii cel mai bun în orice domeniu, să fii neîntrecut - iată ambiţia germană. Să compui cel mai frumos, să lucrezi cel mai bine, să filosofezi cel mai inteligent, să posezi cel mai mult, să ucizi cel mai eficient!
Ei da - gândi el cu amărăciune şi durere -, dar tocmai asta este cea mai autentică nebunie. Nu e nici o nebunie năstruşnicia gândurilor şi faptelor, viaţa ca un dans sau ca un cântec. Nebunia germană persistă în ambiţia lucidă, în strădaniile neobosite de a fi primii în toate. Această femeie are dreptate. Nu există nimic mai cumplit. Nici o ipocrizie moscovită nu se poate compara cu această pasiune rectilinie, riguroasă de a fi în frunte, care şi-a lăsat amprenta asupra gândirii germane (...)
Dacă istoria le va impune cândva germanilor obligaţia ipocriziei, ei vor deveni nişte ipocriţi perfecţi.
Şi totuşi, doamna Seidenman - fil rouge al romanului, deşi redată libertăţii din anticamera Auschwitz-ului (mai exact, din sediul Gestapo-ului varşovian) printr-o înscenare minuţios improvizată de un nobil suflet german, rămâne pentru tot restul vieţii o victimă - hăituită în aceeaşi măsură de oameni, cât şi de propria judecată. Atât pentru că, asemeni altor fulgurante - însă cu mare forţă conturate! - personagii din carte, a fost obligată să recurgă la disimularea identităţii, la lepădarea de evreitate (renunţare soldată cu profunde, traumatice modificări la nivelul conştiinţei), trăgând folos şi de pe urma trăsăturilor sale mai degrabă nordice. Dar şi pentru că, mulţi ani după aceea, când îşi recâştigase o brumă de împăcare şi convingerea că, în afară de moarte, căreia toate seminţiile i se supun deopotrivă, nu va mai suferi nici o altă umilinţă, prin 1968, va fi scoasă în stradă din biroul său şi obligată să ia calea exilului, nu cu prilejul nu ştiu cărei insurecţii de factură nazistă (în '68, studenţii leşi - naţionalişti şi, pe bună dreptate, sovietofobi - încercau libertatea cu degetul, fără a denunţa, totuşi, bătrânescul antisemitism), ci de către polonezii ei neaoşi, catolici şi deosebit de slavi.
