Este un joc obişnuit la noi, dar care nu ar fi trebuit să fie în genere.
Am încercat să formulez ideea încă în iarna lui 1989, la o şedinţă a sfatului frontului popular. Am folosit o parabolă – cea a mersului pe lamă de cuţit. Mi s-a închis gura pe loc: Cuţitar dlor, să se ducă în piaţă, acolo ii locul. Vorbele unui Gusac, care a întrat în politică cu denigrarea lui Gh. Ghimpu şi Mihai Moroşanu.
Şi au tot jucat de atunci dirlidînga şi la dreapta şi la stînga politicienii noştri, care infantil, care marazmatic, care cu interes străin.
Recent s-a jucat oleacă / şi-a adus aminte de copilărie, sau a căzut în ea?/ M. Cimpoi. S-a jucat mult timp Gr.Vieru – ca liubiteli, pentru ai ceda locul lui Călin – cumintele ca Tata. Frumos s-a jucat Doina Sulac, dar eficient – I-a adus pe ghimpi la conducerea urbei.
Şi cine nu e jucător la noi?
Şi care este efectul, ce avem la final?
Se joacă alţii cu soarta noastră. Aşa-i cînd nu ne pasă nouă de ea.
Iurie Ţurcanu