cu miros de şofran şi va alunga pentru
o vreme mireasma năprasnică a sîngelui.
cuibărit printre pietrele străvezii
mă acopăr cu vorbe amare vorbe negre
vorbe de împrumut sub care macină moartea.
cu fiecare zi descopăr inima ta pustie
ca un orfelinat la ora înserării.
mi-e frică de copiii care ies prin geamurile negre
ca un stol de păsări de pradă
gata să atace
să spintece cu glasurile lor întunericul roşcat
acoperind ca o plasă de păianjen oraşul.
dincolo printre macii în floare o stea norocoasă
pîlpîie încet ca o inimă de copil gata
să se strecoare în afară."
Radu Florescu
Seamănă cu noaptea trecută: normal, la lumina acestei zile călduroase, pare exagerată.
