În memoriam lui Gheorghe Briceag

Pe Strada Sevscenko din Bălţi, în mijlocul unei mase rusofone, la 82 de ani, Gheorghe Briceag reprezintă simbolul luptei pe care românii o dau împotriva comunismului peste Prut. Are o înfăţişare ciudată şi o minte ageră. Istoria ultimului secol ţi-o spune răspicat, pe de rost. Cântă imnul României, strânge cu putere faţa de masă şi plânge. E în stare să îţi dea cu parul în cap dacă i se pare că îi pui câtuşi de puţin la îndoială naţionalismul feroce, pe care ţi-l afişează prin comportament şi vorbe.

REZISTENŢA. Născut acum 82 de ani în judeţul Botoşani, Gheorghe Briceag s-a format şi a crescut ca român autentic. Urmează apoi şcoala din Râşcani şi în 1944 “după ce Regele Mihai a cedat iarăşi Basarabia ruşilor am plecat cu şcoala la Petroşani. Aveam 17 ani când l-am ascultat pe Rege, la radio, cum ne dă această veste. Termină liceul şi îşi pune în cap să revină acasă. Să lupte împotriva sistemului. La Costeşti organizează prima celulă de rezistenţă cu încă alţi tineri. “Mă gândeam că eu voi răsturna URSS-ul. Eram naiv. Credeam că sunt Gheorghe Dracul! Cinci am fost care am pus la cale această idee. Eu, Sasu Filip, Vasile Gherghiştean, Petru Ropot şi Ion Bocancea. Ceva timp au sabotat administraţia locală şi sperau să reelibereze Moldova. Totul s-a sfârşit în gulagul de la Komi Inta Borcuta, între Urali şi graniţa de apus a URSS. În Cercul Polar. După ce a încercat să forţeze intrarea în România, în iarna lui 1946, peste Prut. “Acolo am stat nouă ani. Eram 11 milioane de animale de tracţiune care munceam pentru Imperiu. Eu lucram în mină. Coboram la 800 de metri în subteran şi scoteam cărbunele afară. În 1954, după arestarea lui Beria, fost ministru al KGB, s-a dat o lege prin care am fost scos din gulag. Spune că ruşii aveau grijă de ei. Îi hrăneau bine şi îi tratau. Aveau şi interes, “munceam pe degeaba. A fost repus în drepturi tot în timpul sovietelor. Acuzaţia de înaltă trădare i s-a modificat în… trecere ilegală de graniţă.

DREPTURILE OMULUI. Exilat în Bălţi de regimul comunist, Briceag reuşeşte, într-un final, să îi determine pe cei de la partid să îl lase să intre la Facultatea de Drept. Barba imensă îi va aduce neplăceri, fiindcă este mereu luat drept preot. În facultate îi învaţă ca pe Tatăl Nostru pe Marx, Engels şi Lenin. Fără să le ştie operele foarte bine nu putea răzbi în acea societate. Apoi se angajează consultant juridic la Institutul de Cercetare Agricolă din Bălţi: “Şef l-am avut pe Snegur. Eram consultantul lui. Şi discutam mult cu el. Ca om era jumătate rus, ca ideologie. Iar cealaltă jumătate era vai de pielea lui. Era un tip stupid. Spunea că suntem un fel de neamuri cu cei de peste Prut. Cum aşa? Păi dacă îl recunoşti pe Ştefan cel Mare, negi Muşatinii? Lupta pentru drepturile omului o începe cu ajutorul postului Europa Liberă. “Acolo am ascultat prima dată Declaraţia pentru Drepturile Omului, semnată inclusiv de URSS, şi pe care am tipărit-o în manifest. Am fost dus inclusiv în beciurile KGB pentru asta. Mă tot întrebau de unde o am. Şi le spuneam mereu: Din cer, de unde altundeva? Voi nu o aveţi? Doar a semnat-o URSS-ul la 10 decembrie 1948. Ruşii au publicat-o abia în 1999. În 2003 a vrut să îşi dea foc în mijlocul oraşului, pentru că municipalitatea a vrut să îi ridice o nouă statuie lui Lenin. “La 31 iulie 2003 a fost luată această hotărâre. Am trimis proteste la Primărie, la Europa Liberă etc. Apoi am mobilizat oamenii la luptă. Să nu îl mai vedem pe Lenin. Dacă nu respectau legislaţia îmi dădeam foc chiar pe statuia comunistului suprem! Într-un final este primit inclusiv în Adunarea Helsinki pentru Drepturile Omului, iar în 2005 primeşte Premiul Homo Homini, acordat de Fundaţia People in Need, pentru contribuţia la protecţia drepturilor omului în Moldova şi pentru opunerea sa în procesul de reinstalare a simbolurilor şi ideologiei sovietice. Despre libertatea expresiei în Moldova este categoric: “Aici nu există. Păi inclusiv presa se autocenzurează ca să facă pe placul unora. Pădure fără uscături nu există, dar aici pădurile sunt tare uscate. Îndreptarea noastră va veni atunci când generaţiile tinere vor conştientiza că nu sunt robii ruşilor!.

JERTFĂ. Pentru idealul său este dispus să sacrifice orice, pentru că, spune Briceag, “în lupta asta mă sacrific eu, dar la nevoie îi sacrific pe toţi cei apropiaţi mie. Pentru ţară se poate muri. Ce, Brâncoveanu a făcut altfel în faţa turcilor?. Actuala politică a Rusiei o vede prin negura istoriei: “Citiţi testamentul lui Petru I. Ce face Putin acum? Execută poruncile testamentare ale ţarului. Ascultaţi discursul lui Putin şi analizaţi. Iar Voronică al nostru îi linge chiloţii lui Putin. Mă bucur când îl văd pe Băsescu că se ia de prostul de Voronin. Momentul ăsta pe care îl trăieşte Basarabia se aseamănă cu un exemplu din Biblie. Evreii au fost în robie în Egipt. Pe drumul spre casă, de patru ori au vrut să-l omoare pe Moise. Le era greu, dar aveau burta plină. Toţi cei care sunt robi de facto sunt robi psihologic. Cei care s-au născut în Ziua Plecării ăia au ajuns acasă oameni liberi. Cei bătrâni, robii, pieriseră pe drum. Acest pământ românesc abia acum începe să nască feciorii liberi… Cu toate acestea, Gheorghe Briceag are o mare teamă. “Că sfârşitul lumii se apropie. Semnele ne arată că omul începe să fie împotriva firii lăsate de Dumnezeu. Şi tare îmi e teamă că nu voi mai vedea România Mare.

PS: În 16 august 2008 a fost ziua în care cel ce a fost numit „ultimul disident din Moldova” , Gheorghe Briceag, s-a dus la cele sfinte. Abia în 2 zile, pe 18 august, după ce a fost deja „dat” pământului, s-a aflat şi la Chişinău despre moartea dumnealui. A fost condus în ultimul drum de foarte puţină lume, dar a ajutat şi a luptat pentru o ţară întreagă.