29 iulie, sau ii rupem, sau ne rup… io zic sa-i rupem noi.
Acum cand stim data alegerilor, foc la incaltaminte, rupere de randuri, agitatie 24/24,… Avem ce munci. Va fi zi de lucru (miercuri, 29 iulie), iar pensionarii la noi nu dorm, au carnet de vot si le este paralel daca alegerile sunt in zi de lucru sau duminica. La fel in mediul rural, unde lumea isi poate altfel planifica iesirea in centrul satului, comparativ cu unul din Balti sau Chisinau unde programul de 8 ore inca nu s-a amanat. Comunistii isi pregatesc terenul!
Asa ca este important, cei ce pot, sa voteze dimineata, seara lumea va iesi de la lucru si va fi calcare pe nervi…
De remarcat, se observa panica in randurile comunistelor (schimbarea codului electoral, graba in stabilirea alegerilor, zi de lucru in dataalegerilor), astfel sa le dam motive sa nu doarma si sa mai transpire dracii nostri comunisti.
Sunt de parerea, ca noi basarabenii cand ne asociem pentru realizarea unui obiectiv, incepem sa ne incurcam unul pe altul, dar ca individ, un basarabean poate fi o rezerva imensa de caracter si atitudine, asa ca parerea mea este ca fiecare dintre noi sa se implice la maxim posibil.

Si la final, mobilizare tinerilor