Motto: Vae surdis!
/proverb latin/

Scriu cu scopul declarat de a-mi explica dispreţul meu profund pentru tagma istorilor /sovietici moldoveni, dar şi a celor mai tineri/. Am încercat încă la 1989 /toamna/ la o întrunire a tagmei să le sugerez tema de care voi vorbi. Nu au reacţionat, nici nu o vor face. A fost de faţă şi dl A Moşanu – o spun pentru a lămuri supărarea şi faţă de dumnealui/în calitate de istoric, ca politician – este o problemă mai grea, dar de fapt lucrurile se leagă/.
Este vorba de o personalitate pe cît de neaoşă, pe atît de exotică, anume Ion Levizor (Ţurcanu), cunoscut ca Inochentie de la Balta. Este cunoscut ca întemeietor al sectei cei poartă numele, dar care nu ia păstrat ideea, spiritul, dar şi după romanul lui Lesi Gomin /Golgota/, care a fost o creaţie propogandistică. Or, Inochentie a fost printre primele jertve ale demăţului instaurat în această regiune la sfîrşitul anului 1917. Nu se cunoaşte cauza morţii sale. Iar inochentiştii au fost primele jertve ale stalinismului instaurat în Transnistria. Şi peste aceste fărădelegi a fost pus “romanul”, un procedeu obişnuit. Dar nu este mare vina lui Gomin că lumea se Informează la subiect doar din Golgota.
În perioada interbelică cărturarul de vază autohton Nicolae Popovschi a studiat cazul, a scris o monografie . De asemeni a rezervat subiectului un spaţiu larg în altă carte a sa /Istoria Bisericii din Basarabia sub ruşi/. Din cîte ştiu Iurie Colesnic /cel vizat/ a reeditat această operă de referinţă.
Dar! Deocamdată nu a găsit timp pentru ai dedica un volumaşdin seria sa lui Inochentie. Eu îl bat la cap demult /aşa-s eu obraznic – mă bag prin oale străine/. Ultima oară cînd ne-am văzut era entuziasmat: a adunat zece mii de documente. Dar a întrat omul în căldurile electorale, s-a înjugat alături de cel urechiat /dacă nu el împreună cu Cimpoi trag carul iar celălalt stă falnic în car, sau se primblă pe la Moscova, pe la onomastici/. Va fi o şansă pentru Inochentie şi istoriografia noastră pierderea /profeţită de mulţi a AMN/, pe care eu o doresg din suflet. Va fi o lecţie şi pentru acad. Mihai Cimpoi, care vorba lui Eminescu “a confundat un crai de pică cu un crai de mahala”/.
Un studiu al perioadei ne-ar ajuta să înţelegem mai bine ce prezenta Basarabia “în prejma revoluţiei”. Era cu adevărat o mare deşteptare, au fost trezite la viaţă virtuţile acestui popor, care a înţeles că are şi drepturi şi un viitor de construit pentru urmaşi. Un exemplu doar. La gara Chişinău un jandarm rus se adresa unui moldovean sosit din pelerinaj: stai moşule la coarnele plugului. Acesta a răspuns: Destul moldovenii au privit la pămînt, este timpul să privească la Cer! Pelerinajele la locurile /nu prea înepărtate cum zic ruşii/ unde era surghiunit eroul nostru făceau obiectul publicaţiilor din capitalele Imperiului, erau cunoscute în înalta societate /se pare că era cunoscut cu Rasputin/, dar şi în rîndul ruşilor simpli, care de asemeni mergeau în pelerinaje la Inochentie.
Mănăstirea subterană de la Lipeţcoe /?/, distrusă de bolşevici a fost ceva unic, o capodoperă .
Am mărturia mamei mele şi ai altor consăteni: cei care mergeau la pelerinaj se întorceau schimbaţi, deci era vorba de o mare putere.
Primele predici în moldavă le-a ţinut el, iar biserica oficială pentru a opri erezia a fost nevoită să admită limba poporului în slujbe.
Este şi un liant între noi şi înstrăinata Transnistrie.
Şi multe altele.
Pentru unii, care caută tei în curmei:a avut omul şi “micile păcate, toate relele ce sunt întrun mod fatal legate de o palmă de pămînt”/?/, dar nu a fost aşa cum îl prezintă Gomin.
Astfel aştept cu nerăbdarea să piardă AMN-ul iar stimatul Iu Co să se pună pe treabă. Să scrie cartea sa cea mai bună, care-i va aduce o faimă peste ani şi secole. Nu glumesc.
Iurie Ţurcanu
Ps. Eu am avut materiale adunate, chiar şi o parte de studiu, dar s-au pierdut- Şi la o adică nu a pita mea.