Este o părere quasi unanimă. În primul rînd – oponenţii.
În al doilea rînd – alegătorii. Or, aşa-i moldoveanul nostru - vrea schimbare; fie şi spre mai rău. Fac ruşii bancuri pe această temă. Mai e şi autocritic, să ne amintim de proverb: schimbarea domniilor – bucuria nebunilor.
Diacov, Dabija etc, adică comuniştii adevăraţi, membrii PCUS sunt primii care vor schimbarea spre…folosul lor. Şi vor rupe ceva din cozonacul puterii. Deci ei proclamă: Jos comuniştii iştea! Să trăim noi! Borşevicii să trăiască! /aluzie la Ion Borşevici – duhovnicul lui Daibîja/
Destul cu comuniştii zic şi comsomoliştii lui Braghiş: aveţi obraz tovarăşi, căt timp vom mai fi ţinuţi în rezervă?! Se pare că vor fi auziţi – vor avea şi ei parte.
În genere se pare că campania ce va să vină este cu două obiective. Fiecare partid se va stărui să bage măcar capu în…parlament– în primul rînd. În al doilea va fi o competiţie la coalizarea de după scrutin. Pe cine vor binevoi comuniştii să-i apropie?
Halal politicienilor şi gazetarilor noştri care au stricat atîta hîrtie cu votul de aur. PCRM şi-a dorit o simplificare la maximum a situaţiei prin anticipate. De remarcat, că în toate ce s-au produs după 5 aprilie a fost folosit un principiu karate: să ştii a folosi energia cinetică a adversarului. Aşa a fost pe 7 aprilie. Aşa a fost cu anticipatele: opoziţia a făcut ceea ce a vrut guvernarea, fără ca aceasta să le-o ceară. Aşa va fi şi în continuare, situaţia e de aşa natură, le va merge ca la spînzuraţi, vorba poporului. Nu-i deplîng pe libertini-demorahaţi! Primesc ceea ce merită. Pentru mai mult trebuia de luptat/muncit. Cu fularul şi sloganul cam atîta se ia.
Rămîn la părerea mea despre opoziţie: sunt un amestec de paie cu balegă, adică un tizic. Vor fumega încă 4 ani, să-i răbdăm, fiindcă-i merităm din plin.
Iu Tsu
pis. A fost şi o mică păcăleală – ce ziceţi? Simt o mică satisfacţie, dar postul de măscărici nu-mi place, îl accept de nevoie.