“Operarea modificărilor în Legea privind instituţiile financiare ne va oferi posibilitatea să evităm unele probleme, care ar putea să apară în cadrul activităţii băncilor comerciale ale ţării”, a declarat, vineri, în cadrul plenului Parlamentului, Iurie Muntean, preşedintele Comisiei Parlamentare permanente pentru politica economică, buget şi finanţe. În primul rând, în rezultatul modificării Legii menţionate, Banca Naţională va fi capabilă să reacţioneze mai operativ la dinamica negativă din cadrul activităţii băncilor comerciale, evitând procedurile judecătoreşti de lungă durată. În particular, este vorba despre implementarea unui mecanism mult mai operativ, legat de lichidarea ...