Marian Lupu: Obama al Moldovei sau Comunist Dedicat?

Nu am scris pe blog timp de 4 luni, ultima însemnare fiind pe 12 februarie. Nu am dispărut şi nici nu am pierdut interesul în blogging, însă am ajuns la concluzia că pe Twitter încap bine gândurile mele despre întâmplările din ţară şi din afara acesteia.

Astăzi însă, doresc să scriu despre ceva ce nu va încăpea pe Twitter. Da, voi vorbi despre Marian Lupu şi ce cred eu despre acest politician (nu om, politician).

Dacă să deschidem pagina lui Marian Lupu pe Wikipedia (unde informaţia corespunde cu cea de pe www.parlament.md), vom afla:

• 24 mai 2001 [pe 25 mai e ziua lui V. Voronin] este numit prin Hotărâre de Guvern în funcţia de viceministru al economiei.
• 5 august 2003, este numit prin Decret al preşedintelui Vladimir Voronin, în funcţia de ministru al Economiei al Republicii Moldova.
• 6 martie 2005 a fost ales deputat în Parlament pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, deşi nu este membru de partid.
• 24 martie 2005 este ales în funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova cu 65 de voturi pentru (dintr-un număr de 101).
• 10 iunie 2009 se declară nemulţumit de PCRM şi că părăseşte Partidul Comuniştilor.

Încă de prin 2006 Marian Lupu era catalogat de majoritatea drept cel mai bun (şi probabil unicul) succesor acceptat al lui Voronin, acesta neavînd posibilitatea să obţină un al treilea mandat prezindenţial. Fiind membru PCRM, pare a fi acceptat chiar şi de o parte a opoziţiei.

În ziua de 7 aprilie şi în zilele ce au urmat, Marian Lupu a făcut parte din echipa de “negociatori” a comuniştilor: Voronin, Greceanîi, Lupu.
La “dialogul” cu liderii celor trei partide de opoziţie (PL, PLDM, AMN), Marian Lupu nu s-a stânjenit deloc să reitereze poziţia lui tătuca Voronin, doar că a făcut-o aşa cum ştie el mai bine: cuvinte frumoase, învinuiri vualate, eufemisme, etc. Da, nu a învinuit direct România, dar nici nu a negat implicarea acestora.

La 10 iunie s-a întâmplat ceea ce era şi de aşteptat: Marian Lupu şi-a declarat intenţia de a părăsi partidul comuniştilor. Se ştia acest pas inevitabil: mai devreme sau mai târziu era nevoie de o diversiune.

În discursul său, Lupu a menţionat corect faptul că societatea din RM acum este dezbinată în două tabere: comunişti şi anticomunişti, patrioţi şi trădători, ş.a.m.d.
În sfârşit s-a întâmplat ceea de ce era nevoie din ‘90 încoace: s-a conturat situaţia de pe scena politică: actorii principali PCRM, PL, PLDM, AMN. Am aflat care partide sunt doar nişte interferenţe: PSD/PD/UCM & Co., partide care mult prea mult au muşcat din voturile alegătorilor, partide care trebuia demult să cedeze.

Acum, Lupu doreşte să readucă artificial la viaţă aceste interferenţe, care cică sunt “social centrişti” sau cum or mai fi ei numiţi. Se încearcă iarăşi o destabilizare.
Aţi crezut că la alegerile anticipate vor fi 5-6 partide în buletinul de vot? Aţi crezut că voturile nu vor mai merge aiurea la independenţi şi la partide apărute peste noapte? Nu se doreşte acest lucru.

Un partid politic puternic oricând vor alege 5 oponenţi slabi în locul unuia unit şi bine organizat. Noi nu avem 5, avem 15.
Astăzi, precum şi ieri, cu cât mai mulţi – cu atât mai bine – pentru PCRM.

În final doresc să atrag atenţia la similarităţile dintre Marian Lupu şi Barack Obama. Vă pare hazliu? nu e aşa.

• Ambii sunt politicieni relativ tineri, noi: au apărut pe neaşteptate, au crescut repede;
• Ambii sunt oratori buni: vorbesc mult, frumos şi pe acelaşi loc;
• Ambii inspiră o careva încredere, uneori aceasta fiind nemotivată;
• Ambii sunt consideraţi “salvatori”, persoane cheie pentru ieşirea din impas a ţărilor sale;

Întrebarea de un milion: este oare Marian Lupu “salvatorul” nostru, sau încă un sacrificiu a comuniştilor, ca şi Iurie Roşca cu partidul său?

Eu personal văd numai două posibilităţi pentru care Marian Lupu ar fi părăsit PCRM-ul:
1. E o manevră a comuniştilor pentru a dezbina mai departe societatea noastră, care şi aşa e foarte şubredă.
Dacă efectuată corect, această manevră le va asigura comuniştilor (în alianţă cu formaţiunea lui Lupu) 72-75 mandate în parlament, suficient pentru a se mai menţine vreo 8 ani.
2. Motivele invocate de acesta sunt adevărate: este dezamăgit de PCRM şi de metodele acestora.
Dacă ar fi aşa, este foarte motivată întrebarea: de ce acum?
De ce nu s-a retras în aprilie, imediat după ce a văzut teroarea instaurată în ţară?
De ce nu s-a retras pe 1 iunie, 3 iunie, 15 mai sau oricare altă zi în aceşti 4 ani?

DE CE ACUM?
Şi aici am o părere.
Pe 10 iunie Marian Lupu a înţeles că cariera (scuze pentru cacofonie) sa de politician, în cadrul PCRM-ului şi-a atins potenţialul maxim. Preşedinte nu mai devine anul acesta, deci nu mai are ce căuta la ei.

Mulţi acceptă această argumentare, cică “aşa e normal”. Păi bine d’le, cum poţi fi de partea unui om care a renunţat la partid nu din motive “omeneşti” sau “ideologice”, ci din cauza propriilor ambiţii. Aşa cum renunţă la ei acum, tot mâine va renunţa la trenuţul în care doreşte să urce azi. Daca a “trădat” o dată, o va face şi a doua oară.

Cine a privit măcar un film despre Cosa Nostra, cunoaşte acest lucru foarte bine: mafioţii niciodată nu păstrau trădători în anturajul său.
Dacă cineva trăda clanul X şi venea în clanul Y, nu supravieţuia acolo mult. Trădătorul rămâne trădător, indiferent de cauza trădării.

În cazul în care la baza acţiunilor lui Marian Lupu stau nişte motive nobile: bine, voi accepta. Dar înainte de aceasta – doresc rezultate.
Consider motivată această atitudine. Dacă Marian Lupu doreşte să-şi schimbe culoarea politică – s-o facă prin acţiuni concrete, nu prin ciripit melodios.

Dacă va ajunge în Parlamentul viitor: să-l văd în coaliţie cu opoziţia liberală.

În caz contrar – părerea mea va rămâne neschimbată:
comunist pe o zi = comunist pe viaţă..