Într-un fel, plecare lui Marian Lupu este firească. Sistemul politic moldovenesc, mai ales după evenimentele din 7 aprilie, are nevoie de un centru politic. Dacă este cererea, apare şi oferta. Dacă există mari perspective în acest segment, de ce nu?
S-au vehiculat două variante a plasării lui Lupu: prima aderarea fostului speaker la PLDM (se cunosc relaţiile mai vechi cu Filat) şi formarea partid social-democrat, sub conducerea lui Marian Lupu.
În opinia mea, aderarea lui Lupu la PLDM are putea avea două direcţii de evoluţie: fostul preşedinte al parlamentului se va manifesta ca un anticomunist veritabil şi va contribui la ridicare raitingului PLDM; în al doilea caz, dacă Lupu nu reuşeşte să convingă publicul de sinceritatea „anticomunismului” său, fiind perceput în continuare ca un „cal troian”, o eventuală aderare a lui Lupu la PLDM ar putea însemna căderea bruscă a formaţiunii conduse de Filat.
În cazul în care Lupu adera la polul social-democrat, figura sa ar putea servi la cimentarea în jurul său al celor trei „stângişti”, „obijduiţi” de putere: Diacov, Braghiş şi Tarlev.
Aceasta ar putea fi o premisă pentru cristalizarea celei de „a treia poziţii”, dintr-o perspectivă de centru-stânga, care ar diminua poziţia polului liberal. Din această cauză, restabilirea spectrului de centru-dreapta devine o necesitate cronică pentru toate partidele de dreapta.
