Retragerea lui Lupu din rândurile comuniștilor a fost, cred, coordonată la cel mai înalt nivel. Cel mai degrabă, după cum s-a și speculat, acesta va deveni elementul coagulant al partidelor centriste, social-democrate. Centriștii moldoveni sunt prea leșinați să obțină ceva de unii singuri și aveau nevoie ca de aer de o locomotivă, de cineva care să emane putere, siguranță și să dea femeile pe spate. Lupu îndeplinește perfect condițiile enumerate. Acum, centriștii ar putea accede în Parlament și furniza comuniștilor voturile necesare.
Puțin probabil că cineva de calibrul lui Lupu ar putea părăsi PC-ul cu atâta lejeritate și aplomb, fără să suporte niște consecințe, mai ales că acum câteva zile era foarte scandalizat de știrea transmisă de Europa Liberă în care se spunea de decizia lui de a părăsi partidul natal. În plus, a votat foarte mândru cu comuniștii pe candidata Greceanâi, ca acum să se arate dezamăgit, și încă în ce manieră! Ar fi prea frumos să fie și adevărat. Discursul a fost pregătit evident pentru indeciși sau cei care și-ar fi dorit niște comuniști reformați.
enervant.wordpress.com