Ştim (ne-au povestit cei păţiţi şi am citit acte normative mai vechi) că România nu acordă azil politic basarbenilor şi că în trecut prefera să-i dea pe mîna Chişinăului, pe cei care reclamau că le sunt încălcate drepturile fundamentale între Prut şi Nistru.
Mai nou am aflat că Bucureştii oficiali (încă) n-au impus basarabenilor să aibă sute de euroi în buzunar sau pe card, cînd trec rîul ce ne desparte, vrînd să ajungă la lumină.
Auzisem de la cei din Cahul şi Ungheni că tot mai multă lume încearcă să scape de urgie înotînd spre apus. Dar n-am ştiut că România şi azi expulzează românii basarabeni, şi că-i dă pe mîna miliţiei lui Voronin, condamnîndu-i să rămînă ostatici ai acestui regim cinic, violent, românofob.
Azi citesc într-o ştire că un moldovean a trecut de trei ori înot Prutul anul acesta, ceea ce ne vorbeşte clar despre faptul că autorităţile române l-au expulzat. oare cîţi mai sunt ca el şi ce soartă au, vor mai avea?