In ziua in care am venit la Chisinau aveam un plan bine pus la punct. Urma sa stau cinci zile, ba nu, patru. Asa ca timpul imi era dramuit la minut. Primul obiectiv de pe lista mea era sa obtin cateva acte de la Arhiva. Aflasem, insa, ca se face o coada de pomina acolo. Asa ca m-am trezit odata cu gainile, pe la 4, iar la 5 eram deja in fata Arhivei. Am ajuns si nu-mi puteam crede ochilor. La usa institutiei se facuse o lista mare, iar eu eram fix al 126-lea. Am scuipat si am plecat. Am revenit mai tarziu si am intrat cum am putut. Vreti un pont? Daca aveti treaba pe la Arhiva din Chisinau nu va inscrieti pe nicio lista. Puteti sa dormiti in fata usii si tot cei puternici si ascutiti in coate vor intra primii. Iar pontul este sa veniti pe la 15.00, cand coada se domoleste, oamenii obosesc si vorbesc in soapta din cauza raguselii.
Cineva mi-a povestit despre un caz extrem care s-a intamplat cand s-a anuntat ca cetatenia romana se poate redobandi in cinci luni, iar moldovenii au luat cu asalt Arhiva. Un cuplu a reusit sa intre, insa, copilul, mai mic, mai neindemanatic, a ramas afara. Cum sa patrunda sarmanul? Doar pe geam, pentru ca usa ramanea blocata din cauza multimii. Au deschis geamul si au incercat sa-l traga. Numai ca oamenii au crezut ca este vorba de cineva care vrea sa le ia fata. Asa ca l-au apucat de picioare. Si in timp ce parintii il trageau in interior, gloata furibunda il tinea in strada. Clipe groaznice.

Aceasta este usa care se inchide. Cheile le tine un politist
In ziua in care am venit si eu dupa actele cu pricina, o echipa de televiziune din Germania filma la Arhiva. Subiectul - redobandirea cetateniei romane de catre moldoveni. Numai ca unghiul de abordare era ciudat. Au ales ca personaj al materialului un rus, Alexandr, pe care il tot filmau: “coboara scarile, urca scarile, ia loc, completeaza actele”. Va dati seama cum va arata materialul despre moldovenii ce se vor romani cu acte, unde rolul principal il va avea un rus bine facut si care judecand dupa haine nu era dintre cei saraci. Una peste alta, am fost multumit de prezenta jurnalistilor germani. Poate din cauza lor s-au miscat atat de bine functionarii. Pe la vreo 15.00 foarte putina lume mai astepta pe la usi.
Dupa calatoria la Arhiva a urmat una mai placuta in nordul Moldovei. Acolo m-am nascut. Acolo este centrul Universului meu. La vreo 100 de kilometri de Chisinau, in Raionul Rezina. Bine, calatoria fost placuta sufletului, nu si, iertati-mi expresia, fundului. A trebuit sa merg vreo 50 de kilometri numai gropi, numai denivelari.

Ceea ce vedeti in poza nu e drum de tara, este o sosea interurbana

Asa arata satul meu. Casa, dulce casa.
In satul meu tocmai plouase. Iar ploaia a inmuiat si sufletele oamenilor. Pentru ca ploaia are alta semnificatie la tara: ofera un ragaz taranilor de asi trage sufletul si le umple inimile de sperante, caci truda lor de peste an nu se va pierde.
Am ajuns tarziu, nu am reusit sa vad decat pamantul razmuiat, copacii de un verde profund si… s-a lasat noaptea. O noapte de vara cu un cer inalt pe care nu poti sa-l contemplezi in Bucuresti. Aerul plin de ozon iti intra fara niciun efort in plamani. Simteam ca respir. In sfarsit. Linistea era patrunzatoare si domoala. Simteam cu pulseaza natura in jurul meu, iar betoanele si claxoanele erau departe-departe, la 500 de kilometri. Am dormit profund si linistit, cum nu pot sa dorm la Bucuresti. Acolo, in satucul din nordul Basarabiei simti adevarata viata, nu in cartierul Salajan din sectorul trei al Bucurestiului. Cat de putin am stat, cat de rau imi pare.

