Pentru ce trăim?

Mi-e greu să realizez că toată creaţia, evoluţia noastră a depins de nişte cuvinte într-atit de simple :’da’ si ‘nu’ . Pe cît de complexă este viaţa noastră pe atît de simplu se poate ruina din cauza unui ‘da’ sau a unui ‘nu’. Oare într-atît de simplu totul este? Oare catalizatorul omenesc este incapabil de a reduce valorile general umane la unele prospere, invăluite de un aer de libertate şi descătuşări emotive însă păstrîndu-şi valoare în lipsa sobrietăţii şi inhibaţiei?
Mi-e scîrbă de fatalismul zilnic , mi-e amar de conexiunea aprobărilor dintre oameni, de canonul puritanismului şi al dreptăţii.
De ce oare depindem, de ce gîndesc alţii? De ce suntem buni, din cauza fricii? Frica de libertate, frica de frică….frica de orice….
Pentru ce trăim? Pentru a zbura spre absolut …absolutul e perfecţiunea însă… perfecţiunea nu există ..păi..atunci unde?
Înainte. Unde? Doar inainte ….