Opoziţia nu a participat la alegerea preşedintelui din cauza fricii. Da, din cauza unei banale frici. Există două modele de politicieni: elita, care are capacitatea de a lua decizii pe cont propriu şi a asuma responsabilitatea pentru decizia luată, şi politicieni care au grijă de propria imagine, de senzualitatea discursului, de „vocea poporului”, politicieni pentru care aversiunea faţă de minciună este mai mică decât frica faţă „mânia prostimii”.
Politicianul de paradă îi este frică de soarta boierului Moţoc, capul căruia cerea cu înverşunare masele flămânde. O astfel de clasă politică este mizerabilă şi demnă de milă, este o „clasă” care merită dispreţ.
Faptul că alegerile sunt o procedură din care au de câştigat doar cei care candidează, nu poporul, a devenit o axiomă clară. Iată de ce discursurile în care se vorbeşte despre „interesul poporului”, de pe urma unui scrutin repetat, îmi provoacă vomă.
Faptul că „aleşii poporului” nu sunt capabili să renunţe la interesele egoiste, dând prioritate solidarităţii tuturor forţelor politice, este o problemă a aleşilor, nu a poporului. De câte ori va trebui să voteze electoratul până ca politicienii vor înţelege că poporul nu se împarte în „comunişti” şi „anticomunişti”, ci în cei care sunt sătui şi cei care mor de foame.
