Mă întorceam din provincie cu trenul Ungheni-Chișinău, un tren care merge cu o viteza un pic mai mare decât o căruță, și mă plictiseam încercând să adorm. În fața mea stăteau un tânăr dolofan îmbracat la costum și cravată, cu o mapă pe care o ținea nefiresc, stingherit în mâini, și o domnișoară drăguță care la prima vedere părea destul de dezghețată. Am început să-i ascult mai atent când am înțeles că discută despre politică. Până atunci, fata îl privea cu ochi îndrăgostiți și râdea pe alocuri strident, ca o actriță fără har. În scurt timp, am înțeles că domnișoara aprobă necondiționat și cu sfințenie tot ce ieșea din gura dolofanului cu mapă. Insul era student la Academia de Poliție și concomitent angajat în unul din organele împuternicite cu controlul. Întrebat de domnișoară dacă salariul îi ajunge pentru trai, el îi răspunse cam așa:

- Iii, dacî sî iei așă, adica dacî sî mînînshi cum trebu - di douî ori pi săptmânî ouî, di douî pești, di…

- Am înțăles, raționul necesar, îl întrerupse ea nerăbdătoare.

- Da da da, raționu, ap’ nu ni-ajiunji. Da ni discurcăm, când vinim în ospițîi ni pun la masî, măi sherim shî noi câti-un soc…

Nu reușeam să le urmăresc tot timpul discuția, care imi părea de-a dreptul tâmpă, și ei erau destul de plictisitori și chiar mă iritau, dar mă surpindeam peste un timp că ascult frânturi din conversație.

- … În Biblii scrii cî fimeia trebu sî sî supui barbatului, sî stei cu capu plecat în fața lui, spunea candid și un pic rușinată proaspăta adeptă a tradiției.

- Da, o piramidî poati sî aibî numa un sângur vârf, nu măi multi, i-a confirmat ritos filfizonul.

- Da da da, shi-ar shi dacî tăți ar comanda, ar shi un haos.

Tânăra îl sorbea pe dolofan din priviri. Aveam impresia că e gata să sară și din tren dacă i-ar fi cerut-o. Acum stăteau strâns lipiți unul de altul și-și confirmau încântați teoriile despre tot ce e mai important în viață. După cum spuneam mai sus, si-au expus și preferințele politice. Și aici domnișoara oportunistă merse pe punctul de vedere al conlocutorului, așa cum i-ar ședea bine unei soții fidele.

- Înțăleji, Voronin o desființat corupția.

- Eee, Filat amăjești cu promisiuni populația, cî o sî ridishi salariu cu o mii di lei. Povești, shini a sa-l măi creadî? Și în jeneral Opoziția numa a sî piardî, cî lumea n-are încrederi în ie, shî vaabșe…

- Înțăleji, ii o perdut, da nu vreu sî recunoascî, sî sî supunî.

- Da da da!

Au mai pus ei mult timp țara la cale, dar n-am reușit să mă mai concentrez și am plutit între vis și realitate până la Chișinău, trezit doar sporadic din somnolență de exclamațiile admirative ale domnișoarei:

- Chiar n-ai copchii? …. Tre’ sî cobor la Visternisheni, da tu? … Cobori la Gara Centralî? Oari sî merg shî ieu pân’ acolo?

Nu-mi venea să cred. Speranțele mele legate de anticipate începeau să se risipească. Dacă niște tineri care păreau oarecum școliți gândeau așa, mai putem avea pretenții față de băbuțe și moșnegei?

enervant.wordpress.com