Nu mă lăsa
Nu mă lăsa, nu mă lăsa, nu mă lăsa …
Un copil plîngea, striga, gemea
ruga!
Ruga tata, ruga mama
să nu-l lase aici,
aici în neagra singurătate roşie,
roşia singurătate,
aici în povestea reală, seacă
crudă, infernală
unde personaje rămîn
dorul copiilor de părinţi,
dorul părinţilor de copii.
Ei există cu spinii fricii
trăiesc dar cu nimicul
şi acesta nu-i pe gratis.
Vor să facă din noi
un simplu coş de gunoi.
Dar … (doamnă) … cer iertare
suntem noi mici, dar mare,
mare ni-I sufletul de roman,
de roman
şi nu de ”borşul” cu secături
ruseşti.
Şi avem valori,
şi pe Dumnezeu îl avem.
– –
Minciuna
De ce? Mă întreb eu plin de disperare,
În jurul nostru – lumea asta mare.
Nu există un Cuvînt,
Care se ne pună, pe toţi la pămînt
La pămint pe toţi cei cu minciuna.
Să-I înfunde în iad pînă la niciuna!
Să piară în beznă, moda asta chioară
Că ne mănîncă omenia, CIOARA!
CIOARA care ne omoară
Încet cu încet mai tare
Treziţi-vă, din somnul cel de moarte!
Să sufere pămîntul nu poate.
Pe spatele său cel mare
Minciuna ne pune la picioare!
Ce drept are să domnească,
În lumea asta pămîntească?
În iad la întuneric, la rece
S-o aruncăm tovarăşi
Cît timpul mai trece!