PSL se arată dezamăgit de cooperarea opoziţiei în consiliile raionale

Liderii Partidului Social Liberal se arată dezamăgiţi de modul în care se cooperează în cadrul consiliilor raionale unde s-au constituit majorităţi democratice. Această poziţie a fost expusă, astăzi, la o conferinţă de presă, de preşedintele PSL, Oleg Serebrian, şi secretarul generla al formaţiunii, Igor Klipii. Potrivit lui Serebrian, situaţia din raionul Rezina, unde, la alegerile noi de duminica trecută au câştigat comuniştii, ar putea să se repete şi în alte raioane, dar şi în 2009. Liderul social-liberalilor a amintit că în Rezina alegerile noi au fost organizate deoarece "din cauza încăpăţânării unor colegi de opoziţie (a dat de înţeles că e vorba de AMN) nu s-a putut alege un preşedinte al Consiliului raional".
Serebrian a mai afirmat că în unele raiona, unde opoziţia are majoritatea, situaţia se agravează. "Majorităţile democratice sunt debusolate. Multe funcţii rămân neocupate. Unii reprezentanţi ai opoziţiei spun că ar putea să blocheze activitatea consiliilor şi să fie organizate alegeri noi", susţin social-liberalii, care au precizat că majoritatea problemelor le crează AMN-ul. Serebrian a subliniat în acest context faptul că liderul AMN, Serafim Urechean "mereu atacă PSL, PPCD şi PD, chiar dacă sunt în alianţe la nivel raional".
Pentru a salva situaţia, PSL a propus semanarea unui acord de principii la nivel naţional între liderii partidelor de opoziţie, prin care se va propune o programă de activitate pentru majorităţile democratice din consiliile raionale. De asemenea, ei propun un moratoriu "pentru cel puţin un an" în care opoziţia se va obliga să nu se atace reciproc.
În ce priveşte situaţia după alegerile parlamentare din 2009, Oleg Serebrian şi-a exprimat speranţa (deşi iniţial a început cu temerea, dar s-a corectat) ca opoziţia să nu repete soarta ADR-ului. /Dacă se comporta şi mai departe în aşa fel, atunci.... repetarea istoriei este garantată/

Liderii PSL au vorbit şi despre o posibilă formulă de participare la alegerile parlamentare din 2009 împreună cu PD.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Sursa
2007-11-13 12:02:03



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU