citeva zile in urma am fost foarte uimita de o calatorie(pe care nu o vesam) cu trenul.Pina la Cahul te costa doar 4lei ,mai ieftin ca la autobuz si nu as putea spune ca si mai comod.2 ore de mers nu m-am plictisit deloc admirind frumusetea naturii de pe malul Prutului,voi impartasi si cu voi aceasta frumusete,cu gindul la cititorii mei de pe blog,am facut ceva fotografii:
cita frumustete in jur,de parca nici nu-ti vine a crede ca omul nu protejeaza natura,totul e impecabil…
Spaţii înghite cu foame nebună,
Lin, ireal, că e noapte sau zi.
Largi depărtări în urmă rămână
Aleargă mai iute acasă să fii.
Zboară năvalnic în veşnic avânt,
Ca gândul, ca dorul visând orizontul.
Se tulbură zarea când îşi ţipă cuvântul.
Îi simţi gâfâitul călare pe vânt.
Se-aude-n-nainte, o vezi … şi-a trecut.
E marea nălucă ce taie pământuri!
Ea duce departe speranţe, săruturi
Şi lasă în urmă mereu ce-a durut.
Perdele de ploaie, de soare, de ger,
Desface, cusururi nu-i timp să traducă.
Grăbita nălucă, miraj şi mister,
Te duce dorind să te-aducă.
A şinelor murmur, cadenţă induc
Nicicând obosita, de vis, arătare,
Acum e la munte, pe seară-i la mare.
Ea bombăne-ntr-una : te duc, te-aduc.
Te duc, te-aduc,
Te duc, te-aduc,
Te duc, te-aduc.
<!– primul tren opreşte în gară
nimeni nu ştie că e mahmur
şi plictisit
asemenea soarelui care în fiecare dimineaţă
se aşează într-o cutie de lemn
aşteptând lumina
primul tren opreşte în gară
ştii că nu e trenul meu
şi totuşi te uiţi mirată spre sâmbăta de fum
sunt sigur că n-ai cuvinte
dar ghiceşti mereu
furtuna fără contur
primul tren opreşte în gara uitată
îţi aşezi batista pe şinele ruginite
îmi şopteşti
e trenul tău
–> primul tren opreşte în gară
nimeni nu ştie că e mahmur
şi plictisit
asemenea soarelui care în fiecare dimineaţă
se aşează într-o cutie de lemn
aşteptând lumina
primul tren opreşte în gară
ştii că nu e trenul meu
şi totuşi te uiţi mirată spre sâmbăta de fum
sunt sigur că n-ai cuvinte
dar ghiceşti mereu
furtuna fără contur
primul tren opreşte în gara uitată
îţi aşezi batista pe şinele ruginite
îmi şopteşti
e trenul tău
vagoane pline
sub razele soarelui,
râuri de sare
îngreunează geanta
visului neîmplinit
***
trec minutele
se plictiseşte luna-
călătorului
îi stă bine cu drumul,
trece acceleratul.
****
o paralelă
echilibrul roţilor
aşteaptă trenul,
frunzele gândurilor
compostează biletul
***
concertul roţii
sparge negura vremii,
steaua adună
sclipirile şinelor-
lipseşte dirijorul
***
frânturi din viaţă
adunate într-un vis
atârnă greoi
deasupra drumeţului,
deşteptarea zorilor.
